Războiul din Ucraina, ziua 792. Zelenski avertizează că Rusia plănuieşte să perturbe summitul de pace de la Elveţia

Războiul din Ucraina, ziua 792. Zelenski avertizează că Rusia plănuieşte să perturbe summitul de pace de la Elveţia

UPDATE Comisia Europeană propune sancţiuni navelor care transportă echipament militar nord-coreean în Rusia

Comisia Europeană va propune sancţiuni împotriva navelor care livrează echipamente militare nord-coreene în Rusia, precum şi împotriva petrolierelor care încalcă plafonul de preţ impus de ţările G7 pentru petrolul rusesc, notează PravdaUA, citând agenţia Reuters. 

Comisia îşi finalizează propunerea pentru un al 14-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei pentru invazia sa în Ucraina.

Puterile occidentale au acuzat Coreea de Nord că furnizează arme, inclusiv rachete balistice şi muniţii, pentru a alimenta maşina de război a Rusiei, relevă sursa citată. 

UPDATE SUA confirmă că au trimis rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina

Consilierul pe probleme de securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a confirmat informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora SUA au trimis rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina.

 

El a confirmat, de asemenea, că Washingtonul va trimite mai multe rachete.

Trupele ucrainene se află sub o presiune severă pe câmpul de luptă, iar Rusia ar putea face noi câştiguri tactice, a avertizat el, potrivit Sky News. 

UPDATE Ce conţine pachetul militar de un miliard de dolari al SUA pentru Ucraina

Pachetul de asistenţă de securitate pentru Ucraina anunţat miercuri de administraţia americană include, printre altele, rachete pentru sistemele RIM-7 şi Stinger, muniţie pentru HIMARS, obuze la standarde NATO, vehicule de luptă pentru infanterie Bradley şi alte arme şi echipamente, se arată într-o declaraţie oficială din partea Pentagonului, citată de Ukrinform. 

Potrivit documentului, acest pachet va ,,sprijini capacitatea Ucrainei de a-şi apăra liniile de front, de a-şi proteja oraşele şi de a contracara atacurile continue ale Rusiei”.

UPDATE Ucraina şi Portugalia încep discuţiile privind acordul de securitate

Ucraina şi Portugalia au început, miercuri, negocierile privind un proiect de acord bilateral de securitate, potrivit unui anunţ al Biroului prezidenţial.

Peste 30 de ţări s-au alăturat până în prezent Declaraţiei comune de sprijin pentru Ucraina a Grupului celor şapte (G7). Marea Britanie, Germania, Franţa, Danemarca, Italia, Canada, Olanda, Finlanda şi Letonia au semnat deja acorduri bilaterale cu Kievul, scrie The Kyiv Independent.

Oficialii portughezi şi ucraineni au discutat, de asemenea, despre un viitor summit pentru pace în Elveţia, despre formula de pace în 10 puncte a Ucrainei şi despre modul de implicare a ţărilor din Sudul Global în îndeplinirea acesteia, potrivit comunicatului.

UPDATE Coaliţia pentru drone strânge jumătate de miliard de euro pentru achiziţia dronelor pentru Ucraina

Ministrul leton al Apărării, Andris Spruds, a anunţat, prin intermediul unei postări pe platforma X, că o coaliţie pentru drone, condusă în comun de Marea Britanie şi Letonia, a strâns peste 500 de milioane de euro pentru a cumpăra drone pentru Ucraina.

Coaliţia privind dronele a fost înfiinţată în ianuarie pentru a consolida arsenalul de vehicule aeriene fără pilot al Ucrainei. Şapte ţări, în afară de statele fondatoare, s-au alăturat alianţei, printre care Germania, Canada, Olanda, Lituania, Suedia, Estonia şi Danemarca, notează The Kyiv Independent.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Potrivit lui Zelenski, Kievul va aduce la cunosţinţa statelor aliate care sunt planurile Rusiei, pentru ca evenimentul să se desfăşoare fără episoade de perturbare.

Liderul de la Kiev a subliniat faptul că Rusia are un plan specific pentru a perturba summitul de pace de la Elveţia şi că este important ca acest lucru să fie contracarat.

,,Avem informaţii precise de la serviciile de informaţii, date specifice potrivit cărora Rusia nu numai că vrea să perturbe summitul de pace, dar are şi un plan specific cum să facă acest lucru, cum să reducă numărul ţărilor participante, cum să acţioneze pentru a se asigura că nu există pace pentru şi mai mult timp”, a declarat Zelenski în timpul unei întâlniri cu şefii misiunilor străine şi ai organizaţiilor internaţionale, potrivit The Kyiv Independent.

,,Şi împreună trebuie să contracarăm acest lucru, trebuie să lucrăm în unitate pentru o pace dreaptă”, a spus el.

În cadrul summitului de la Elveţia, este de aşteptat ca participanţii să discute formula de pace în 10 puncte a Kievului şi să creeze un document comun cu privire la paşii care trebuie făcuţi pentru restabilirea suveranităţii Ucrainei.

Evenimentul este programat să aibă loc la jumătatea luniii iunie, unde reprezentanţii din 80-100 de ţări sunt aşteptaţi să ia parte la discuţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].