Italia şi Germania vor avea câte cinci echipe în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Italia şi Germania vor avea câte cinci echipe în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Italia şi Germania au câştigat un loc în plus în Liga Campionilor ediţia 2024-2025, după ce cluburile din aceste ţări au avut performanţe în competiţiile europene în acest sezon, a anunţat vineri UEFA.

În contextul în care Liga Campionilor se va extinde la 36 de echipe în sezonul următor, UEFA a precizat că două dintre cele patru locuri suplimentare li se vor acorda federaţiilor “cu cea mai bună performanţă colectivă a cluburilor lor” în competiţiile UEFA.

După ce semifinalele Ligii Campionilor, Europa League şi Europa Conference League s-au încheiat în această săptămână, UEFA a anunţat că Italia şi Germania vor termina pe primele două locuri în clasamentul coeficienţilor.

În momentul de faţă, Borussia Dortmund, care va juca finala Ligii Campionilor cu Real Madrid, se află în afara primelor patru locuri din Bundesliga, dar va merge în ediţia următoare a UCL de pe locul cinci în cazul în care nu va câştiga trofeul european.

În Serie A, Atalanta ocupă locul cinci, cu un meci în minus, dar şi AS Roma este în cursă pentru un loc în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, ambele echipe având 60 de puncte, în timp ce Lazio se află la patru puncte în spate.

Cluburile din Premier League Manchester City şi Arsenal au părăsit Liga Campionilor în sferturile de finală, ceea ce a afectat şansele Angliei de a-şi îmbunătăţi coeficientul UEFA al echipelor de club.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].