Doi pensionari au încercat să spargă carcasa care protejează Magna Carta de la British Library

Doi pensionari au încercat să spargă carcasa care protejează Magna Carta de la British Library

Reverendul Sue Parfitt, în vârstă de 82 de ani, şi Judy Bruce, o profesoară de biologie în vârstă de 85 de ani, au intrat în bibliotecă şi au încercat să spargă incinta care protejează documentul istoric folosind un ciocan şi o daltă, potrivit Sky News.

Ulterior cele două femei au desfăşurat o pancartă pe care scria „Guvernul încalcă legea”, cu referire la planul de reducere a emisiilor de carbon. Echipa de securitate a instituţiei a intervenit şi nu au fost pagube. Ulterior, a fost informată şi Poliţia.

Biblioteca din Londra deţine două dintre cele patru exemplare supravieţuitoare ale Magna Carta, celelalte fiind păstrate la catedralele Lincoln şi Salisbury. Magna Carta a fost emisă în iunie 1215 şi a fost primul document care a stabilit principiul că Regele şi guvernul său nu sunt deasupra legii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].