OMS: Cel puţin 154 de milioane de copii salvaţi de vaccinuri în 50 de ani

OMS: Cel puţin 154 de milioane de copii salvaţi de vaccinuri în 50 de ani

Pentru fiecare viaţă salvată de vaccinuri, s-au câştigat în medie 66 de ani de sănătate totală, pentru un total de 10,2 miliarde de ani de viaţă sănătoasă câştigaţi în cele cinci decenii.

Ca urmare a vaccinării împotriva poliomielitei, peste 20 de milioane de oameni care altfel ar fi fost paralizaţi pot acum să meargă.

Acestea sunt câteva dintre cifrele publicate în revista Lancet cu ocazia Săptămânii Mondiale a Vaccinării, rezultat al unui studiu coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform ANSA.

„Vaccinurile se numără printre cele mai puternice invenţii din istorie, făcând ca boli care altădată erau de temut să poată fi prevenite”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Datorită lor, variola a fost eradicată, poliomielita este pe cale de a fi eradicată, iar cu dezvoltarea mai recentă a vaccinurilor împotriva unor boli precum malaria şi cancerul de col uterin, împingem înapoi frontierele bolii. Prin cercetare, investiţii şi colaborare continue, putem salva alte milioane de vieţi astăzi şi în următorii 50 de ani”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].