Ana Bogdan a fost eliminată de la Madrid Open, după o partidă în care a avut minge de meci

Ana Bogdan a fost eliminată de la Madrid Open, după o partidă în care a avut minge de meci

În setul secund, Ana Bogdan a avut o minge de meci, după ce revenise în primul, când părea că nu mai are nicio şansă. După trei ore şi 23 de minute, românca a cedat în setul decisiv, pierzând meciul cu 6-7 (5), 7-6 (4), 6-2.

La 1-5 în primul set, pentru chineza de 23 de ani, situată pe locul 53 în clasamentul mondial, lucrurile păreau a fi fără speranţă pentru Bogdan, în condiţiile în care adversara sa se pregătea să servească pentru câştigarea primului act. Era momentul din meci în care Ana Bogdan tocmai pierduse pe propriul serviciu un game de 20 de minute pe care a avut ocazia să îl câştige de opt ori şi în care a salvat cinci mingi de break.

Dar a fost şi momentul unei reveniri nesperate, românca izbutind să egaleze ulterior la 5-5, ca mai apoi să se ajungă la tiebreak.

Tiebreak ce a respectat tiparul scorului din setul de debut, cu chinezoaica conducând cu 5-2. A fosy un nou moment de resetare pentru Bogdan, care a reuşit să câştige cinci schimburi de mingi şi să îşi adjudece setul cu 7-6 (5).

Debutul setului secund i-a aparţinut din nou sportivei din China, care a condus cu 2-0 şi 3-1, fiind însă egalată de Bogdan. La 5-4, pentru ea, românca a avut o primă minge de meci, pe serviciul adversarei sale, nefructificată însă.

Fără niciun alt break, setul a ajuns din nou în tiebreak, mai echilibrat de data aceasta până la 4-4. Apoi, Wang a făcut trei puncte consecutive şi a trimis meciul în set decisiv.

În al treilea set, Bogdan a făcut mai multe greşeli neforţate, părând a fi mai obosită decât mai tânăra ei adversară. Sportiva chineză a făcut repede 4-0, scor de la care Bogdan nu a mai avut puterea să recupereze, aşa cum o făcuse în primul set, în ciuda faptului că a reuşit un break în game-ul 5.

Pentru prezenţa în primul tur la Madrid Open, Bogdan va fi recompensată cu 10 puncte WTA şi 20.360 de euro.

O eventuală calificare i-ar fi adus-o ca adversară în turul secund pe lidera mondială, Iga Swiatek.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].