Rublev se întoarce la spital după ce a luat titlul la Madrid

Rublev se întoarce la spital după ce a luat titlul la Madrid

Jucătorul în vârstă de 26 de ani, s-a confruntat cu probleme de sănătate de-a lungul turneului. În finală a revenit după ce a pierdut setul inaugural, cucerind al doilea său titlu Masters 1000 după un meci ce a durat aproape trei ore.

„Sunt încă bolnav şi mâine cred că mă voi întoarce la spital pentru un control complet pentru a şti exact ce se întâmplă”, a declarat Rublev într-o conferinţă de presă, citat de Reuters.

„Sunt bolnav de opt sau nouă zile, nu este normal, nu mă simt cu adevărat mai bine, ceea ce este ciudat, pentru că de obicei mă îmbolnăvesc cel mult două sau trei zile şi poate am febră, dar nimic special. Este pentru prima dată în viaţa mea când mă simt atât de rău”.

Al şaptelea favorit a adăugat că a avut nevoie de un anestezic pentru a juca finala.

„Mi-au pus anestezic în degetul de la picior pentru că, cumva, s-a inflamat şi a început să se mărească, iar presiunea a început să fie pe os şi nici măcar nu pot să-mi pun pantoful.

„Senzaţia era similară cu cea pe care o ai când ţi-l rupi, aşa că mi-au pus anestezic ca să nu-l simt şi cel puţin să pot juca fără să mă gândesc.”

Rublev, care a ajuns la turneul de la Madrid într-o formă slabă, pierzând ultimele patru meciuri din circuit, l-a eliminat pe al doilea cap de serie şi favoritul casei, Carlos Alcaraz, şi l-a învins şi pe americanul Taylor Fritz pentru a ajunge în finală.

„Cred că este normal să ai suişuri şi coborâşuri, dar concentrarea mea acum este să continui să lucrez şi să încerc să mă îmbunătăţesc. Cred că am arătat un nivel mare de tenis încă din primul meci şi în final am reuşit să câştig titlul.

„Acum cred că cel mai important lucru este să încerc să mă recuperez şi să fiu pregătit pentru Roma”, a adăugat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].