Amiba mâncătoare de creier, atenţie la spălăturile nazale. Este mortală în 95% din cazuri

Amiba mâncătoare de creier, atenţie la spălăturile nazale. Este mortală în 95% din cazuri

După studiile americane, confirmarea vine şi de la un studiu italian: amiba mâncătoare de creier poate ataca organismul chiar şi prin spălături nazale. Riscul, mai ales pentru copiii mici, poate fi chiar fatal. Societatea Italiană de Alergologie şi Imunologie Pediatrică recomandă folosirea doar de apă fiertă sau tratată pentru spălături nazale pentru copii şi adulţi.

Noul studiu a fost realizat de Universitatea „Luigi Vanvitelli” din Napoli, menţionează Il messaggero.

„Acest microorganism pătrunde în corpul uman prin nări, de obicei în timpul unor activităţi care presupun scufundarea capului în apă contaminată sau spălări nazale cu apă de la robinet, şi migrează spre creier, provocând leziuni grave. Odată intrată în organism prin cavităţile nazale, amiba accesează creierul prin intermediul nervului olfactiv”, spun specialiştii italieni.

Simptomele sunt similare cu cele ale altor infecţii cerebrale, se dezvoltă rapid şi includ dureri de cap severe, febră, greaţă şi, în multe cazuri, progresează rapid spre comă şi moarte.

Cazurile sunt rare, dar sunt aproape întotdeauna fatale: rata de mortalitate depăşeşte 95%, subliniază Cristiana Indolfi, secretar Siaip, alergolog pediatru la Universitatea din Napoli.

„Boala progresează rapid, ducând la comă şi la deces în câteva zile de la apariţia simptomelor, ceea ce face ca prevenirea şi intervenţia medicală imediată să fie esenţiale”.

Spălăturile nazale reprezintă un factor de risc pentru această boală, mai ales în cazul copiilor mici. Cercetările subliniază importanţa luării unor măsuri preventive, cum ar fi utilizarea apei sterilizate, fierte sau filtrate pentru spălăturile nazale.

Studiile epidemiologice raportează cazuri de Pam în peste 20 de ţări, cu o incidenţă mai mare în regiunile calde, cum ar fi sudul Statelor Unite.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].