Ralf Rangnick refuză Bayern pentru a rămâne antrenorul Austriei după Euro 2024

Ralf Rangnick refuză Bayern pentru a rămâne antrenorul Austriei după Euro 2024

Rangnick a confirmat săptămâna trecută că Bayern a luat legătura cu el în căutarea unui succesor pentru Thomas Tuchel, care pleacă, iar presa germană a relatat că o înţelegere era iminentă.

„Sunt antrenorul echipei naţionale a Austriei din toată inima. Această sarcină îmi aduce multă bucurie şi sunt hotărât să continui pe drumul pe care l-am început”, a declarat Rangnick într-un comunicat al Federaţiei austriece de fotbal.

„Vreau să subliniez în mod clar că aceasta nu este o respingere a lui Bayern Munchen, ci mai degrabă o decizie pentru echipa mea şi pentru obiectivele noastre comune”.

„Suntem pe deplin concentraţi pe Euro. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a ajunge departe”.

Rangnick, în vârstă de 65 de ani, care a antrenat, printre altele, Manchester United şi RB Leipzig, părea să fie cap de listă pentru bavarezi, după ce şi Julian Nagelsmann a decis să rămână la naţionala Germaniei. De asemenea, Xabi Alonso a refuzat-o pe Bayern.

Bayern, care câştigase precedentele 11 titluri de campion, a ratat trofeul Bundesliga din acest sezon, Bayer Leverkusen obţinând luna trecută, cu cinci meciuri înainte de finalul sezonului, primul său titlu de campion din istorie.

Marţi, în prima manşă a semifinalei Ligii Campionilor, a remizat acasă cu Real Madrid, scor 2-2, dar Tuchel va pleca la finalul campaniei, indiferent de parcursul lor în Europa.

Austria înfruntă Franţa în primul meci din Grupa D a Euro 2024, pe 17 iunie, şi mai joacă cu Polonia şi Olanda, turneul având loc în Germania.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].