Wimbeldon vinde bilete pentru terenul central la preţuri cu şase cifre pentru următorii cinci ani

Wimbeldon vinde bilete pentru terenul central la preţuri cu şase cifre pentru următorii cinci ani

În total, sunt puse în vânzare 2.520 de astfel de locuri, denumite “debentures”. Acestea pot fi rezervate pentru fiecare dintre cele 14 zile ale turneului timp de cinci ani, pentru perioada 2026-2030. Doritorii au putut aplica pentru cumpărarea acestor locuri exclusive, care sunt poziţionate la acelaşi nivel cu loja regală, până vineri la prânz.

Oficialii All England Lawn Tennis Club au declarat că numărul de cereri a depăşit deja cu mult oferta, în ciuda preţului record. Cu toate acestea, se aşteaptă ca puţini nou-veniţi să poată avea acces la aceste locuri, deoarece deţinătorii de bilete au drept de preempţiune. Unele familii au păstrat aceleaşi locuri încă de la înfiinţarea turneului, în 1920.

În plus, deţinătorii se vor bucura de avantajul de a putea vizita sala privată a campionilor, care are vedere directă la terenurile exterioare. Aceştia vor avea acces la o intrare dedicată la teren, plus posibilitatea de a alege între şapte restaurante şi baruri exclusiviste.

De asemenea, vor avea acces la restaurantul de lângă teren, care are vedere la terenurile 16 şi 17, cu meniuri de firmă create de bucătari celebri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].