Noul preţ este cu peste 40% mai mare decât preţul de achiziţie din sezonul trecut, de 865-885 lire egiptene, în funcţie de nivelul de puritate, care a atras plângeri din partea unor fermieri, şi cu 25% peste preţul iniţial pe care l-a stabilit în august.

Egiptul s-a confruntat cu niveluri record ale inflaţiei în urma devalorizărilor monetare.

Ţara îşi propune să achiziţioneze aproximativ 4 milioane de tone de grâu în următorul sezon, care începe în aprilie, a declarat săptămâna aceasta ministrul aprovizionării, Ali Moselhy.

Anul trecut, guvernul a declarat că a achiziţionat 4,2 milioane de tone, cu 30% sub ţinta sa iniţială de 6 milioane de tone, dar depăşind nivelurile din 2021.

În urma invaziei Rusiei în Ucraina, Egiptul, unul dintre cei mai mari importatori de grâu din lume, s-a sprijinit pe recolta sa internă în faţa creşterii preţurilor internaţionale şi a întreruperii achiziţiilor din Marea Neagră.

De atunci, şi-a intensificat importurile de grâu, iar în prezent are rezerve strategice de grâu care acoperă 4,5 luni de consum.

Guvernul egiptean oferă pâine puternic subvenţionată pentru peste 70 de milioane din cele 104 milioane de cetăţeni.

Nota de plată pentru subvenţiile la grâu a crescut la 95 de milioane de lire egiptene în anul fiscal în curs, a adăugat Madbouly.

Planurile de reformare a subvenţiilor au fost amânate, deoarece lipsa de valută şi inflaţia au fost exacerbate de consecinţele războiului din Ucraina.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7775641-ap-mediafax-foto-ap-vadim-ghirda-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7775641-ap-mediafax-foto-ap-vadim-ghirda-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Noul preţ este cu peste 40% mai mare decât preţul de achiziţie din sezonul trecut, de 865-885 lire egiptene, în funcţie de nivelul de puritate, care a atras plângeri din partea unor fermieri, şi cu 25%...