Un Cod galben a fost emis pentru intervalul 17 ianuarie, ora 11 – 19 ianuarie, ora 18 şi priveşte intensificări susţinute ale vântului şi cantităţi importante de apă în zona montană. La munte, în Banat, Crişana, Maramureş, Dobrogea şi în nord-vestul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h. În zona montană se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m mixte. Temporar va ploua şi în restul teritoriului, în special în jumătatea de vest, unde se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20…25 l/mp. Din seara zilei de miercuri (18 ianuarie), la început în regiunile vestice, apoi treptat şi în zonele de munte, vântul va slăbi în intensitate.

Un Cod portocaliu a fost emis pentru intervalul 17 ianuarie, ora 22 – 18 ianuarie, ora 14, de intensificări puternice ale vântului şi cantităţi însemnate de precipitaţii. La altitudini de peste 1800 m în Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali va fi viscol puternic (rafale de peste 100…110 km/h), în timp ce la altitudini între 1500 m şi 1800 m în Carpaţii Meridionali vor fi intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 100…110 km/h) şi precipitaţii mixte. Se vor acumula cantităţi însemnate de precipitaţii, de 30…50 l/mp şi izolat de peste 60…70 l/mp. Vântul va continua să prezinte intensificări puternice până în seara zilei de miercuri (18 ianuarie).

Un Cod roşu, valabil în perioada 17 ianuarie, ora 22 – 18 ianuarie, ora 14, vizează viscol puternic, la sltitudini de peste 1800 m în Carpaţii Meridionali, cu rafale ale vântului de peste 120…140 km/h şi vizibilitatea va fi redusă spre zero.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7560083-mediafax-foto-raul-stef-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7560083-mediafax-foto-raul-stef-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un Cod galben a fost emis pentru intervalul 17 ianuarie, ora 11 – 19 ianuarie, ora 18 şi priveşte intensificări susţinute ale vântului şi cantităţi importante de apă în zona montană. La munte, în Banat, Crişana,...