„Cu inima plină de durere m-am recules astăzi, la biserica San Elefterios din Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, văr primar cu bunicul meu Regele Mihai. De când am aflat trista veste mi s-au perindat prin minte şi prin suflet imaginile şi emoţiile trăite în iunie 2008 când am sărbătorit Nunta de Diamant a bunicului şi a bunicii mele. Ne-am întâlnit atunci mulţi membri ai familiei noastre într-o explozie de bucurie şi de dragoste pe care n-am s-o uit niciodată. Regele Constantin şi Regina Anne-Marie, Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al bulgarilor şi ceilalţi invitaţi de seamă cu care am acelaşi sânge, prin Regele Mihai şi Regina Ana, mi-au arătat multă simpatie”, susţine Nicolae al României.

Principele a transmis condoleanţe.

„Condoleanţe şi profunda mea compasiune Majestăţii Sale Regina Anne-Marie, vărului meu, Alteţa Sa Regală Principele Pavlos, Majestăţii Sale Reginei Sofia, Majestăţii Sale Regelui Felipe (naşul meu de botez) şi tuturor membrilor familiei noastre”, a scris pe Facebook Principele Nicolae.

Regele Constantin al II-lea a murit săptămâna trecută, în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 82 de ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/danemarca-jpg.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/danemarca-jpg-300x300.pngrootstireaUncategorised
„Cu inima plină de durere m-am recules astăzi, la biserica San Elefterios din Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, văr primar cu bunicul meu Regele Mihai. De când am aflat trista veste mi...