USR a lansat luni site-ul https://bodedemisia.ro.

„Românii care vor să-l vadă pe Bode plecat de la Minister pot, cu doar două click-uri, să îi trimită un mesaj şi să îi ceară demisia. Au trecut 5 zile de când Universitatea „Babeş-Bolyai” a spus că ministrul Lucian Bode a furat la doctorat. Ministrul Bode este încă în funcţie. Nici premierul Ciucă, nici preşedintele Iohannis nu au avut nicio reacţie pe subiect. Un plagiator, aranjor de joburi la stat şi licitaţii trucate, care nu a reformat deloc Poliţia Română, aşa cum promitea, şi şef de serviciu secret cu apucături de poliţie politică nu are voie să mai conducă un minister. Sau să reprezinte România pe plan extern la negocierile despre Schengen”, potrivit unui comunicat de presă.

„USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să îşi precizeze de urgenţă poziţia faţă de menţinerea într-o funcţie publică de nivel înalt a unui plagiator dovedit dincolo de orice dubiu. Atâta vreme cât tace, Klaus Iohannis este complice direct şi împarte responsabilitatea pentru ruşinea pe care Bode o cauzează aceste ţări”, declară vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu.

Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă că este „absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022”: „E un precedent extrem de periculos. (…) Aceste atacuri concertate ale USR şi ale sateliţilor săi asupra mea sunt absurde”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/fara-titlu-14.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/fara-titlu-14-300x300.pngrootstireaUncategorised
USR a lansat luni site-ul https://bodedemisia.ro. „Românii care vor să-l vadă pe Bode plecat de la Minister pot, cu doar două click-uri, să îi trimită un mesaj şi să îi ceară demisia. Au trecut...