Confruntările violente din Peru din ultimele săptămâni s-au soldat cu zeci de morţi şi zeci de răniţi. Boluarte a declarat că regretă decesele care au avut loc în timpul confruntărilor cu forţele de securitate, dar a anunţat că va continua să conducă ţara.

„Nu voi demisiona. Angajamentul meu este faţă de Peru”, a declarat ea într-un discurs televizat în direct vineri seara, potrivit BBC.

Violenţele au fost declanşate de arestarea fostului preşedinte, Pedro Castillo, în decembrie, după ce acesta a încercat să suspende Congresul.

Susţinătorii lui Castillo au cerut noi alegeri şi au solicitat înlăturarea lui Boluarte. Însă preşedintele a respins posibilitatea de a convoca o adunare constituţională, aşa cum au cerut protestatarii, spunând că acest lucru nu se poate întâmpla peste noapte. Ea a acuzat facţiunile radicale că au provocat haos, dezordine şi distrugere.

Mai mulţi membri ai guvernului au demisionat vineri, inclusiv ministrul de interne. La începutul săptămânii, procurorul public din Peru a lansat o investigaţie preliminară privind acuzaţiile de genocid împotriva lui Boluarte în legătură cu moartea unor protestatari în timpul tulburărilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7831042-ap-mediafax-foto-ap-fredy-salcedo.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7831042-ap-mediafax-foto-ap-fredy-salcedo-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Confruntările violente din Peru din ultimele săptămâni s-au soldat cu zeci de morţi şi zeci de răniţi. Boluarte a declarat că regretă decesele care au avut loc în timpul confruntărilor cu forţele de securitate, dar a...