Rabbi Nahman a luminat cu înţelepciunea sa două secole – XVIII şi XIX.

Războiul din Ucraina n-a oprit mulţimea de adepţi să ajungă în obşnuitul pelerinaj anual la mausoleul din Uman, locul de odihnă al celui care s-a identificat drept ultima verigă din lanţul tradiţiei mistice evreieşti.

Nahman e cel care i-a învăţat să-şi rezerve o oră pe zi ca să stea singuri, de vorbă cu Dumnezeu. Şi tot el a vorbit, cu o simplitate dezarmantă despre lucrurile cele mai complicate din lume:

“Există Adevărul, adevărul Adevărului, şi există Pace. Adevărul e , adevărul Adevărului e , iar Pacea e “.

Mi-am amintit nu întâmplător de Rabbi Nahman, autorul Sefer ha-ganuz (“Cartea ascunsă”) despre care exegeţii spun că singur Mesia îi va pătrunde toate înţelesurile.

Mi-am amintit aceste cuvinte care sună ca sirenele de ceaţă: “Tot universul e plin de conflicte – fiecare ţară şi fiecare, oraş şi fiecare casă. Însă cel care poartă în inima sa adevărul că omul moare în fiecare zi, fiindcă trebuie în fiecare zi să cedeze morţii o bucată din el însuşi – cum poate omul acela să-şi mai piardă zilele în certuri?”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/rebbe-nachman.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/rebbe-nachman-300x272.jpgrootstireaUncategorised
Rabbi Nahman a luminat cu înţelepciunea sa două secole - XVIII şi XIX. Războiul din Ucraina n-a oprit mulţimea de adepţi să ajungă în obşnuitul pelerinaj anual la mausoleul din Uman, locul de odihnă...