Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

Comisia de etică a UBB a adoptat Hotărârea Nr. 1 din 2023, ca urmare a autosesizării în urma unor noi informaţii cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode.

„Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia ii solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii”.

 

Hotărârea

 

 

„Datorită unor confuzii în spaţiul public cu privire la cadrul legal în care se pot analiza lucrările ştiinţifice din punct de vedere al eticii cercetării şi la bunele practici/standardele internaţionale, Comisia reiterează cerinţele legale şi de bune practici sub care poate analiza o teză de doctorat sau altă lucrare ştiinţifică: Conştientă de efortul continuu necesar pentru menţinerea standardelor World Class, UBB consideră că are datoria de a-şi asuma cu bună credinţă analiza obiectivă a sesizărilor privind abaterile de la etica cercetării şi corectarea acestora cu maximă probitate profesională.
Aşa cum am detaliat deja în comunicatul UBB disponibil aici, o teză de doctorat se prezumă că a fost realizată corect, însă, dacă există suspiciuni însoţite de dovezi privind frauda academică, comisia de etică le analizează şi decide exclusiv în limitele sesizării. Soft-ul anti-plagiat este singura metodă de analiză în întregime a unei lucrări ştiinţifice care respectă prezumţia de nevinovăţie în cadrul unei proceduri sancţionatoare. Comisia de etică sau orice altă comisie cu caracter disciplinar se poate pronunţa doar prin respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare. Dacă există sesizări succesive privind abateri de la etica cercetării într-o lucrare ştiinţifică, acestea trebuie analizate în limita sesizării, şi ori de câte ori ele apar. Nicio analiză nu este definitivă şi nu poate duce la concluzia că nu mai pot exista şi alte abateri de la etică în acea lucrare”, informează UBB.

Conform aceleiaşi surse, în prima sesizare la această teză, UBB a primit o serie de suspiciuni de plagiat şi a identificat altele în plus, în baza analizei integrale a tezei cu două softuri antiplagiat. Concluziile detaliate ale Comisie de etică asupra acestor suspiciuni pot fi găsite aici. În esenţă, s-au confirmat cele mai multe suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi s-a sesizat CNATDCU pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii: „În plus, pentru transparenţă, UBB a semnalat pe site-ul propriu în zona tezelor susţinute la universitate, faptul că teza este afectată de abateri de la etica cercetarii: „Starting from several complaints, this thesis was examined in the fall of 2022 for deviations from the ethical standards for publication. The resolution of the UBB Ethics Commission, including concrete actions for several corrections and sanctions, can be found here.” În urma sesizării din oficiu, Comisia a analizat noile suspiciuni de abatere de la etica academică în redactarea tezei de doctorat, iar prin recenta Hotărâre nr. 1/2023, s-a confirmat majoritatea acestor suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi retragere a cărţii, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii. În toate aceste cazuri, Comisia de etică a UBB a procedat legal şi obiectiv în analiza acestei teze de doctorat, în limita competenţelor sale şi cu respectarea principiilor de drept şi va continua să se pronunţe în aceeaşi manieră dacă există şi alte sesizări. Comisiile de etică se pronunţă exclusiv asupra abaterilor etice. Comisiilor de doctorat şi CNACDTU le revine responsabilitatea cu privire la validarea calităţii şi contribuţiei originale. Trebuie de asemenea notat că Decizia CCR 364/2022 întăreşte implicit, însă în mod substanţial, rolul şi responsabilitatea comisiilor de doctorat în prevenirea, detectarea şi sancţionarea fraudei academice”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7809063-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7809063-mediafax-foto-eduard-vinatoru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”. ...