“În momentul de faţă, ne confruntăm cu cea mai gravă ameninţare la adresa securităţii din ultimele decenii. Războiul brutal al Rusiei în Ucraina încalcă legislaţia internaţională şi principiile Cartei ONU. Subminează securitatea europeană şi globală. Războiul Rusiei a amplificat crizele alimentară şi energetică, afectând miliarde de oameni în întreaga lume. Condamnăm în cei mai puternici termeni posibili agresiunea Rusiei. Rusia trebuie să oprească imediat acest război şi să se retragă din Ucraina. Exprimăm solidaritatea noastră totală cu Ucraina şi reafirmăm susţinerea neclintită şi continuă pentru independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea ţării, în cadrul frontierelor recunoscute internaţional. Susţinem deplin dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare şi dreptul de a-şi alege propriul destin”, arată Declaraţia comună de cooperare UE-NATO, postată pe site-ul Consiliului European şi vizualizată de agenţia MEDIAFAX.

De asemenea, Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană avertizează că “interesele, valorile şi principiile democratice” sunt contestate de “actori autoritarişti”, printr-o serie de mijloace “politice, economice, tehnologice şi militare”.

“Trăim într-o eră a competiţiei strategice. Incisivitatea din ce în ce mai mare a Chinei şi politicile acestei ţări generează provocări pe care trebuie să le abordăm. Conflictele persistente, fragilitatea şi instabilitatea din vecinătatea Europei subminează securitatea noastră şi le oferă un teren fertil concurenţilor strategici, precum şi grupurilor teroriste, pentru a câştiga influenţă, a destabiliza societăţi, generând o ameninţare la adresa securităţii noastre”, precizează Declaraţia UE-NATO.

“Parteneriatul strategic NATO-UE este fondat pe valorile noastre comune, pe determinarea de a aborda provocări comune şi pe angajamentul fără echivoc de a promova şi a garanta pacea, libertatea şi prosperitatea în spaţiul euro-atlantic. Alianţa Nord-Atlantică rămâne baza apărării colective a aliaţilor şi este esenţială pentru securitatea euro-atlantică”, subliniază documentul.

Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană anunţă “rezultate tangibile” în contracararea ameninţărilor hibride şi cibernetice şi intensificarea cooperării operaţionale în domenul maritim şi în industria de apărare. “În contextul în care ameninţările de securitate şi provocările cu care ne confruntăm evoluează ca scop şi magnitudine, vom aduce parteneriatul nostru la următorul nivel, pe baza cooperării noastre pe termen lung. Vom continua să intensificăm cooperarea în domeniile existente şi vom extinde şi aprofunda cooperarea pentru a aborda în special competiţia geostrategică aflată în creştere, problemele de rezilienţă, protejarea infrastructurilor esenţiale, tehnologiile emergente şi perturbatoare, sectorul spaţial, implicaţiile de securitate ale schimbărilor climatice, precum şi manipularea informaţiilor externe şi interferenţele”, subliniază UE şi NATO.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/fmg9u-7xkae3way.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/fmg9u-7xkae3way-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'În momentul de faţă, ne confruntăm cu cea mai gravă ameninţare la adresa securităţii din ultimele decenii. Războiul brutal al Rusiei în Ucraina încalcă legislaţia internaţională şi principiile Cartei ONU. Subminează securitatea europeană şi globală. Războiul...