“Inamicul calcă literalmente pe cadavrele propriilor soldaţi, foloseşte masiv artileria, acoperindu-şi chiar şi proprii soldaţi cu foc”, a declarat Maliar.

În primele ore ale zilei de marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că armata invadatoare a Rusiei îşi concentrează cele mai mari eforturi asupra oraşului Soledar. “Este extrem de dificil, aproape că nu au mai rămas ziduri întregi”, a adăugat Zelenski.

Ruşii trebuie să captureze Soledar pentru a înconjura Bahmut, aflat la 10 kilometri la sud.

Forţele Moscovei au luat cu asalt Bahmut de la mijlocul verii, în încercarea de a întrerupe comunicaţiile ucrainene, a precizat Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat. “O parte din lupte s-au concentrat asupra intrărilor în tunelurile de 200 de kilometri ale minei de sare dezafectate care trec pe sub acest district. Ambele părţi sunt probabil îngrijorate de faptul că acestea ar putea fi folosite pentru infiltrări în spatele liniilor lor”, a adăugat ministerul, conform POLITICO.

“Valurile de carne din Bahmut”

Bahmut este principalul obiectiv militar al Rusiei în regiunea estică Donbas, precum şi principalul său obstacol pentru ocuparea în continuare a provinciei Doneţk.

Deşi, la fel ca Soledar, Bahmut a fost distrus în mare parte în timpul luptelor, ruşii încă nu îl pot cuceri, deşi comandanţii armatei ruse şi liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, au trimis un număr mare soldaţi la moarte în încercările de a-l cuceri.

Prigojin a afirmat că fiecare casă este o fortificaţie în Bahmut şi că soldaţii trebuie să lupte pentru fiecare metru pătrat. Tacticile nemiloase ale Rusiei în acea zonă au câştigat deja titlul macabru de “valurile de carne din Bahmut”.

Prigojin a catalogat ocuparea Bahmutului drept proiectul său personal. El a susţinut că este un important centru logistic şi un punct central al frontului de est.

“Este un peisaj unic – râpe şi înălţimi, care sunt tuneluri naturale. Iar cireaşa de pe tort este sistemul de mine de sare Soledar şi Bahmut, de fapt o reţea de tuneluri subterane. Acolo nu numai că poţi adăposti un grup de oameni la o adâncime de 80-100 de metri, dar poţi muta şi tancuri şi vehicule de luptă de infanterie”, a declarat serviciul de presă al lui Prigojin într-un comunicat.

Ucraina încearcă să reziste

Armata ucraineană continuă să lupte cu forţele ruseşti copleşitoare din Soledar.

“Situaţia este dificilă. Critică. Dar există cu siguranţă oportunităţi. Sincer, nu am văzut un asemenea eroism, haos şi sacrificiu de sine nici măcar lângă Herson. Oamenii fac, au făcut şi vor continua să facă lucruri incredibile”, a transmis marţi brigada 46 într-un comunicat oficial. “Sperăm că toate acestea nu au fost în zadar. Şi a fost cu adevărat necesar. Altfel, nu există o altă modalitate de a explica un număr atât de mare de vieţi rămase aici”.

Zelenski a încercat să calmeze aceste temeri. “Datorită rezistenţei războinicilor noştri de acolo, din Soledar, am câştigat timp suplimentar şi forţe suplimentare pentru Ucraina”, a spus el.

Zelenski a descris tacticile ruseşti în apropiere de Soledar ca fiind o nebunie. El a susţinut că nu este clar ce vrea Rusia să obţină acolo. Totul în zonă este complet distrus, aproape că nu mai există viaţă.

“Întregul teren de lângă Soledar este acoperit de cadavrele invadatorilor şi de cicatrici de la lovituri. Aşa arată nebunia”, a declarat Zelenski.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7829338-ap-mediafax-foto-ap-libkos.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7829338-ap-mediafax-foto-ap-libkos-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'Inamicul calcă literalmente pe cadavrele propriilor soldaţi, foloseşte masiv artileria, acoperindu-şi chiar şi proprii soldaţi cu foc', a declarat Maliar. În primele ore ale zilei de marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că...