Mai mult de o treime din reducerile de personal ar trebui să provină din unităţile de tranzacţionare şi bancare ale firmei, a declarat o sursă, citată de CNN. Vestea concedierilor a fost anunţată pentru prima dată de Bloomberg, dar banca a refuzat să comenteze. Goldman Sachs (GS) avea 49.100 de angajaţi la finalul celui de-al treilea trimestru al anului trecut.

La fel ca şi rivalii săi de pe Wall Street, Goldman Sachs a fost afectată de o scădere a activităţii de tranzacţionare la nivel global, deoarece mai puţine companii fuzionează sau caută să obţină capital. În plus, Rezerva Federală şi alte bănci centrale au început să majoreze agresiv costurile de împrumut în încercarea de a ţine în frâu inflaţia. Ca urmare, companiile caută să conserve lichidităţi în cazul în care creşterea ratelor dobânzilor va declanşa o recesiune globală, iar apetitul pentru fuziuni, achiziţii şi oferte publice iniţiale a scăzut foarte mult.

Acest lucru a afectat companii precum Goldman Sachs, care oferă consultanţă pentru tranzacţii. Veniturile băncii în al treilea trimestru din 2022 au scăzut cu 12% faţă de anul trecut. Veniturile din serviciile bancare de investiţii s-au prăbuşit cu 57% de la an la an.

Concedierile vin în contextul în care companiile de top se pregătesc pentru ceea ce se aşteaptă să fie un an tumultuos. Amazon a anunţat la începutul acestei luni că intenţionează să concedieze peste 18.000 de angajaţi. Şi alte bănci importante, inclusiv Morgan Stanley, au făcut concedieri de personal pe măsură ce mediul de afaceri s-a deteriorat.

Goldman Sachs este una dintre cele mai mari companii de holding bancar din lume, care desfăşoară activităţi de investiţii bancare, securities şi management de investiţii. Goldman Sachs a fost fondată în 1869, având oficii şi sucursale în toate centrele financiare importante ale lumii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/goldman-sachs-and-hsbc-buy-gold.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/goldman-sachs-and-hsbc-buy-gold-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mai mult de o treime din reducerile de personal ar trebui să provină din unităţile de tranzacţionare şi bancare ale firmei, a declarat o sursă, citată de CNN. Vestea concedierilor a fost anunţată pentru prima dată...