Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reţinut vineri doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, cercetaţi pentru şantaj, respectiv instigare la şantaj.

O femeie a sesizat că fiul său ar fi fost răpit de persoane necunoscute, primind de pe telefonul acestuia imagini cu el legat de mâini şi de picioare, fiindu-i solicitaţi 1500 de euro pentru a-l elibera şi pentru a nu îi produce vătămări.

Sesizarea a fost preluată de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sector 5, care au identificat adresa unde ar fi fost săvârşită fapta.

„Înainte de momentul intervenţiei, bărbatul a sesizat prin 112 faptul că a fost lipsit de libertate, indicând o adresă, din Sectorul 5, unde se aflau mai multe persoane. În urma administrării materialului probator, a reieşit faptul că fiul apelantei şi-a înscenat răpirea, cerându-i prietenului său să îl lege de mâini şi de picioare, după care să îl filmeze şi să pretindă de la mama sa 1500 de euro, în schimbul eliberării sale. În cauză s-a dispus reţinerea celor doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, respectiv instigare la şantaj, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală”, informează Poliţia Capitalei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/politia-duster-mfx.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/politia-duster-mfx-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reţinut vineri doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, cercetaţi...