Indicele preţurilor la alimente al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care urmăreşte preţurile internaţionale ale celor mai multe produse alimentare comercializate la nivel mondial, a înregistrat o medie de 143,7 puncte în 2022, în creştere cu 14,3% faţă de 2021 şi cel mai ridicat nivel de când au început înregistrările în 1990, a anunţat vineri agenţia.

Indicele câştigase deja 28% în 2021 faţă de anul precedent, în condiţiile în care economia mondială şi-a revenit după impactul pandemiei.

Preţurile la alimente au crescut după invazia Rusiei în Ucraina în februarie anul trecut, de teama întreruperii comerţului la Marea Neagră. De atunci, acestea şi-au redus o parte din creşteri, în parte din cauza unui canal de export de cereale din Ucraina, susţinut de ONU, şi a perspectivei de îmbunătăţire a aprovizionării.

În decembrie, indicele de referinţă a scăzut pentru a noua lună consecutivă, ajungând la 132,4 puncte, faţă de 135,00 puncte revizuite pentru noiembrie. Cifra din noiembrie a fost prezentată anterior ca fiind de 135,7 puncte.

“Preţurile mai calme la produsele alimentare de bază sunt binevenite după doi ani foarte volatili”, a declarat economistul şef al FAO, Maximo Torero.

Scăderea indicelui din decembrie a fost determinată de o scădere a preţului internaţional al uleiurilor vegetale, alături de unele scăderi ale preţurilor la cereale şi la carne, dar atenuată de uşoare creşteri ale celor la zahăr şi produse lactate, a precizat FAO.

Tot pe ansamblul anului 2022, patru dintre cele cinci subindici alimentari ale FAO – cereale, carne, produse lactate şi uleiuri vegetale – au atins niveluri record, în timp ce al cincilea, zahărul, s-a situat la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

Indicele FAO al preţurilor la cereale a crescut cu 17,9% în 2022, din cauza unor factori care includ perturbări semnificative ale pieţei, costuri mai mari ale energiei şi ale inputurilor, condiţii meteorologice nefavorabile şi o cerere globală de alimente în continuare puternică, a precizat FAO.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/profimedia-0208326213.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/profimedia-0208326213-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Indicele preţurilor la alimente al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care urmăreşte preţurile internaţionale ale celor mai multe produse alimentare comercializate la nivel mondial, a înregistrat o medie de 143,7 puncte în 2022,...