Rafila a explicat, joi, ce înseamnă epidemia de gripă, respectiv o succesiune de 3 săptămâni epidemice.

Comparativ cu 5 sezoane anterioare anului 2020, deoarece sezoanele 2020 – 2021 şi 2021 – 2022 au fost atipice pentru că au dus la o circulaţie mult mai scăzută a tulpinilor care produc de obicei viroze respiratorii în sezonul rece, numărul actual de cazuri depăşeşte cu peste 20% media multianuală.

„Vârful, de obicei, în cele 5 sezoane, era undeva în februarie. De data asta avem decembrie- ianuarie, asta înseamnă că sezonul gripal este decalat cu câteva săptămâni, este mai rapid decât era în urmă cu câţiva ani”, a spus ministrul.

În ce priveşte rata de pozitivare, în ultima săptămâna a anului trecut a fost de 37%.

„Este posibil ca în acest sezon vârful infecţiilor să fie între 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere a numărului de cazuri. Situaţia particulară din acest an este cauzată mai degrabă de intervalul 2021-2022, când circulaţia acestor virusuri a fost mai redusă, imunitatea populaţiei este mai redusă”, a spus Rafila, potrivit căruia durata valurilor de infecţie este de obicei este între 2 şi 4 săptămâni.

Măsuri de protecţie:

– evitarea aglomeraţiilor, aerisirea spaţiilor închise şi purtarea măştii de protecţie

– menţinerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului

– respectarea etichetei tusei şi strănutului, utilizarea de batiste de unică folosinţă

– consultarea medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii, pentru a stabili indicaţiile terapeutice, izolarea la domiciliu şi eventuale investigaţii suplimentare

– consultarea centrelor de evaluare sau a centrelor de permanenţă organizate la nivel judeţean

– continuarea vaccinării antigripale, în special pentru persoanele aflate la risc: persoane cu vârsta peste 65 ani, gravide, bolnavii cronici.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7619901-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/7619901-mediafax-foto-eduard-vinatoru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Rafila a explicat, joi, ce înseamnă epidemia de gripă, respectiv o succesiune de 3 săptămâni epidemice. Comparativ cu 5 sezoane anterioare anului 2020, deoarece sezoanele 2020 - 2021 şi 2021 - 2022 au fost...