Adevărul este că, dacă privim lucrurile sobru, ţara care profită cel mai mult de pe urma acestui război este SUA, pentru că vinde mai mult gaz şi la preţuri mai mari, şi pentru că vinde mai multe arme“, a declarat un oficial de rang înalt pentru POLITICO.

Comentariile explozive – susţinute în public şi în privat de oficiali, diplomaţi şi miniştri – urmează furiei tot mai mari din Europa faţă de subvenţiile americane care ameninţă să distrugă industria europeană. Este probabil ca Kremlinul să salute otrăvirea atmosferei în rândul aliaţilor occidentali.

Aliaţi sau nu?

Ne aflăm cu adevărat într-un moment istoric“, a declarat oficialul european de rang înalt, susţinând că dubla lovitură a perturbării economiei europene din cauza subvenţiilor americane şi a preţurilor ridicate la energie riscă să întoarcă opinia publică atât împotriva efortului de război, cât şi a alianţei transatlantice. “America trebuie să realizeze că opinia publică se schimbă în multe ţări din UE“.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a făcut apel la Washington să răspundă preocupărilor europene. “Americanii – prietenii noştri – iau decizii care au un impact economic asupra noastră“, a declarat el într-un interviu.

Cel mai mare punct de tensiune din ultimele săptămâni au fost subvenţiile şi taxele ecologice ale lui Biden, despre care Bruxelles-ul spune că înclină în mod nedrept comerţul în defavoarea UE şi ameninţă să distrugă industriile europene. În pofida obiecţiilor oficiale din partea Europei, Washingtonul nu a dat până acum niciun semn că ar da înapoi.

În acelaşi timp, perturbările provocate de invazia lui Putin în Ucraina înclină economiile europene în recesiune, cu o inflaţie în creştere şi o presiune devastatoare asupra aprovizionării cu energie care ameninţă cu pene de curent şi raţionalizări în această iarnă.

În încercarea de a-şi reduce dependenţa de energia rusească, ţările UE apelează în schimb la gazul din SUA, însă preţul plătit de europeni este de aproape patru ori mai mare decât costul aceluiaşi combustibil în America. Apoi, există o probabilă creştere a comenzilor de armament de fabricaţie americană, deoarece armatele europene rămân în criză după ce au trimis arme în Ucraina.

Statele Unite au de câştigat, Europa intră în recesiune

Totul a devenit prea mult pentru înalţii oficiali de la Bruxelles şi din alte capitale ale UE. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că preţurile ridicate ale gazelor din SUA nu sunt “prietenoase”, iar ministrul german al economiei a cerut Washingtonului să dea dovadă de mai multă “solidaritate” şi să contribuie la reducerea costurilor energetice.

Miniştrii şi diplomaţii aflaţi în alte părţi ale blocului comunitar şi-au exprimat frustrarea faţă de modul în care guvernul lui Biden ignoră pur şi simplu impactul politicilor sale economice interne asupra aliaţilor europeni.

Oficialii de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc riscurile pe care atmosfera din ce în ce mai toxică le va avea pentru alianţa occidentală. Certurile sunt exact ceea ce şi-ar dori Putin, au fost de acord diplomaţii UE şi SUA.

Războiul subvenţiilor

Disputa din ce în ce mai aprigă privind Legea de reducere a inflaţiei a lui Biden – un pachet uriaş de măsuri fiscale, climatice şi de sănătate – a readus temerile legate de un război comercial transatlantic în prim-planul agendei politice. Oficialii de la Bruxelles elaborează planuri pentru un fond de urgenţă de subvenţii pentru a salva industriile europene de la colaps.

Legea privind reducerea inflaţiei este foarte îngrijorătoare“, a declarat ministrul olandez al comerţului, Liesje Schreinemacher. “Impactul potenţial asupra economiei europene este foarte mare“.

Statele Unite urmează o agendă internă, care este din păcate protecţionistă şi care discriminează aliaţii Statelor Unite“, a declarat Tonino Picula, responsabilul Parlamentului European pentru relaţia transatlantică.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/profimedia-0384511698.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/profimedia-0384511698-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'Adevărul este că, dacă privim lucrurile sobru, ţara care profită cel mai mult de pe urma acestui război este SUA, pentru că vinde mai mult gaz şi la preţuri mai mari, şi pentru că vinde mai...