Potrivit poliţiştilor, în noiembrie 2021, bănuitul ar fi violat o fată, în vârstă de 16 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, stare în care s-ar fi aflat ca urmare a administrării unor medicamente.

Fapta de viol ar fi fost săvârşită în scopul producerii de materiale pornografice, pe care bănuitul le-ar fi deţinut şi stocat.

De asemenea, bărbatul ar fi atras cu sume de bani şi mici cadouri o fată, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptelor, cu care ar fi întreţinut, în perioada decembrie 2018-ianuarie 2019, relaţii sexuale în scopul producerii de materiale pornografice, materiale pe care le-ar fi deţinut şi stocat.

Inculpatul va fi prezentat vineri judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă.

În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/catuse-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/catuse-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit poliţiştilor, în noiembrie 2021, bănuitul ar fi violat o fată, în vârstă de 16 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, stare în care...