Aproximativ 70 de prizonieri de război din Ucraina şi Rusia au fost eliberaţi în cadrul unui schimb stabilit de ucraineni şi ruşi, potrivit Sky News.

Imaginea articolului Peste 70 de prizonieri de război, eliberaţi în cadrul unui schimb stabilit de ucraineni şi ruşi

Peste 70 de prizonieri de război, eliberaţi în cadrul unui schimb stabilit de ucraineni şi ruşi

Apărătorii uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol se numără printre cei 36 de prizonieri de război care au fost timişi în Ucraina în cadrul unui schimb cu Rusia.

Printre cei eliberaţi sunt şi membri ai gărzii naţionale capturaţi la centrala nucleară de la Cernobîl în primele zile ale invaziei, potrivit biroului Apărătorilor Publici din Ucraina.

În total, 22 de membri ai Gărzii Naţionale, opt poliţişti de frontieră, patru soldaţi ai Marinei şi un reprezentant al Forţelor Armate ale Ucrainei au fost schimbaţi. În lot a fost şi un civil.

De asemenea, surse de la Moscova au declarat că 35 de militari ruşi au fost eliberaţi de ucraineni în cadrul schimbului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Aproximativ 70 de prizonieri de război din Ucraina şi Rusia au fost eliberaţi în cadrul unui schimb stabilit de ucraineni şi ruşi, potrivit Sky News. ...