Neanderthalienii combinau o gamă largă de ingrediente, folosind diferite tehnici pentru prepararea şi aromatizarea meselor, a sugerat analiza unor arheologi asupra celor mai vechi resturi de mâncare carbonizate.

Materialul vegetal carbonizat găsit la Peştera Shanidar din nordul Irakului datează de 70.000 ani. Peştera este renumită pentru mormântul unui neanderthal înconjurat de flori.

Şi în Peştera Franchthi din Grecia, dovezile arheologice au dezvăluit că gătitul preistoric de către oameni de Neanderthal şi de către oamenii Homo Sapiens era complex, implicând mai multe etape şi că alimentele folosite au fost diverse potrivit unui nou studiu publicat în revista Antiquity. 

Nucile sălbatice, mazărea, măzicul, o leguminoasă care avea păstăi comestibile de seminţe şi ierburi erau adesea combinate cu fasolea sau lintea, ingredientul cel mai frecvent identificat şi, uneori, cu muştarul sălbatic. Pentru a face plantele mai gustoase, legumele, care au un gust natural amar, au fost înmuiate, măcinate sau zdrobite cu pietre pentru a le îndepărta coaja.  

Rămăşiţele de hrană carbonizate din Peştera Franchthi datează de acum 12.000 de ani, când era ocupată şi de vânătorul-culegător Homo Sapiens.În ciuda distanţei în timp şi spaţiu, plante şi tehnici similare de gătit au fost identificate în ambele locuri, posibil sugerând o tradiţie culinară comună, a spus autorul principal al studiului, dr. Ceren Kabukcu, om de ştiinţă arheobotanic la Universitatea Liverpool din Regatul Unit.

Pe baza rămăşiţelor de hrană analizate de cercetători, oamenii de Neanderthal, homininii cu sprânceană grea care au dispărut cu aproximativ 40.000 de ani în urmă, şi oamenii moderni timpurii păreau să folosească ingrediente şi tehnici similare, a adăugat ea, deşi muştarul sălbatic a fost găsit doar la Peştera Shanidar. 

O substanţă asemănătoare pâinii a fost găsită în peştera grecească, deşi nu era clar din ce este făcută. Kabukcu a spus că a fost surprinsă să descopere că oamenii preistorici combinau ingrediente din plante în acest fel, un indiciu că aroma era în mod clar importantă. Ea se aşteptase să găsească numai plante cu amidon, cum ar fi rădăcinile şi tuberculii care sunt mai uşor de preparat.

Multe cercetări asupra dietelor preistorice s-au concentrat asupra faptului dacă oamenii timpurii erau în principal mâncători de carne, dar Kabukcu a spus că este clar că dieta lor nu era carnivoră. 

Strămoşii noştri străvechi au avut o dietă variată, în funcţie de locul în care trăiau, iar aceasta includea probabil o gamă largă de plante, transmite CNN..

  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/fara-titlu-21.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/fara-titlu-21-300x300.pngrootstireaUncategorised
Neanderthalienii combinau o gamă largă de ingrediente, folosind diferite tehnici pentru prepararea şi aromatizarea meselor, a sugerat analiza unor arheologi asupra celor mai vechi resturi de mâncare carbonizate. Materialul vegetal carbonizat găsit...