Întâmplarea l-a avut ca protagonist pe un tânăr fan afectat de autism şi dispraxie, după înfrângerea lui Manchester United cu 1-0 în faţa lui Everton, pe Goodison Park, în sezonul trecut.

Federaţia engleză a emis o declaraţie în care explică faptul că Ronaldo a fost acuzat de comportament “nepotrivit şi/sau violent”, pentru care a primit o suspendare de două meciuri, pe lângă amenda consistentă de 50.000 de lire sterline.

„Cristiano Ronaldo a fost suspendat pentru două meciuri, amendat cu 50.000 de lire sterline şi avertizat cu privire la comportamentul său viitor pentru încălcarea regulii E3 a FA”, se arată în comunicatul FA.

„Atacantul a recunoscut că a avut un comportament nepotrivit după fluierul final al meciului din Premier League dintre Manchester United FC şi Everton FC de sâmbătă, 9 aprilie 2022. O comisie de reglementare independentă a constatat că comportamentul său a fost atât nepotrivit, cât şi violent în timpul unei audieri ulterioare şi a impus aceste sancţiuni.

Pedeapsa lui Ronaldo vine după câteva zile agitate pentru internaţionalul portughez. United a anunţat marţi că a decis de comun acord să rezilieze contractul jucătorului pentru comentariile făcute la TalkTV, intervievat de Piers Morgan.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/hepta-6784562.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/hepta-6784562-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Întâmplarea l-a avut ca protagonist pe un tânăr fan afectat de autism şi dispraxie, după înfrângerea lui Manchester United cu 1-0 în faţa lui Everton, pe Goodison Park, în sezonul trecut. Federaţia engleză a...