Ştirea că un schelet al unui exemplar de T-Rex numit “Shen” a fost retras înaintea unei licitaţii a readus în atenţie cel mai cunoscut prădător din Cretacic. 

Potrivit celor mai recente ştiri, ar fi apărut o afirmaţie falsă că erau trei specii de tiranozauri.  

Independent transmite că oamenii de ştiinţă au infirmat informaţia făcută la începutul acestui an conform căreia fosilele clasificate drept dinozaurul emblematic Tyrannosaurus rex reprezintă trei specii separate. 

În descoperirile anterioare, făcute în februarie anul acesta, oamenii de ştiinţă au spus că variaţiile pe care le-au observat într-o examinare a mai multor fosile de tiranozaur au justificat recunoaşterea a două specii suplimentare – T-Rex imperator  şi T-Rex regina. 

Potrivit aceleiaşi publicaţii, Tiranozaurii au evoluat cu diferite forme de orbite, astfel încât să poată avea muşcături mai puternice, sugerează un nou studiu.

Deşi orbită este doar o gaură în craniu care adăposteşte globul ocular la multe animale şi la majoritatea dinozaurilor, acesta nu este cazul carnivorilor mari.

Într-un nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Birmingham dezvăluie modul în care orbitele ovale – sau eliptice – neobişnuite ale acestor prădători ar fi putut evolua pentru a ajuta craniul să absoarbă impactul în timp ce se năpusteau asupra prăzii.

Oamenii de ştiinţă din Argentina au descoperit fosilele unui un nou dinozaur uriaş care ar putea ajuta la explicarea misterului din spatele motivului pentru care Tyrannosaurus Rex are braţe atât de scurte.

Numită Meraxes gigas, specia avea o lungime de aproximativ 11 m, cu un craniu de 1,2 m şi braţe care aveau doar 60 cm lungime.

În schimb, T-rex avea o lungime de aproximativ 13 m  şi  un craniu de 1,5 m  lungime, dar braţele de numai aproximativ 1 m lungime.

Juan Canale, autorul principal al studiului, a declarat pentru BBC: „Sunt convins că acele braţe proporţional mici aveau un fel de funcţie. Scheletul prezintă inserţii musculare mari şi brâuri pectorale complet dezvoltate, astfel încât braţul avea muşchi puternici. Este posibil să fi folosit braţele pentru un comportament de reproducere, cum ar fi ţinerea femelei în timpul împerecherii sau să se sprijine pentru a se ridica după o pauză sau o cădere.”

Oamenii de ştiinţă cred că capetele masive ale speciei au fost principalul instrument pentru vânătoare şi au îndeplinit funcţii pe care braţele le-ar fi avut la speciile mai mici.

Ei au adăugat că alte două specii – tiranosauride şi abelisauride – au dezvoltat braţe mici din motive similare. 

Science Focus scrie că T-Rex avea pene şi arăta cu totul altfel decât imaginea acelei reptile feroce cu solzi pe care o vedem în filme ca Jurassic Park. 

În China, în Cretacicul timpuriu, erupţiile vulcanice au îngropat ecosisteme întregi, similar modului în care oraşul Pompei a fost îngropat de Muntele Vezuviu. Dinozaurii au fost ucişi şi îngropaţi rapid, iar ţesuturile lor moi au fost blocate pe loc.

Multe dintre aceste schelete de dinozaur sunt acoperite cu pene, inclusiv doi tiranozauri  numiţi Yutyrannus şi Dilong.

Tiranozaurii ar fi avut pene colorate, ceea ce le-ar fi facilitat viaţa sexuală şi atractivitatea în perioadele de împerechere.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/t-rex.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/t-rex-300x300.pngrootstireaUncategorised
Ştirea că un schelet al unui exemplar de T-Rex numit 'Shen' a fost retras înaintea unei licitaţii a readus în atenţie cel mai cunoscut prădător din Cretacic.  Potrivit celor mai recente ştiri,...