Jucătorii iranieni au ales să nu intoneze imnul de stat, ca semn de susţinere a mişcărilor de protest din Iran ale compatrioţilor lor.

După un meci ce a avut peste 25 de minute suplimentare de joc, în faţa a peste 45.300 de spectatori prezenţi pe Khalifa International Stadium, din Doha, Anglia s-a instalat confortabil în fruntea clasamentului grupei B.

Singurul moment tensionat al meciului s-a derulat după primele 8 minute de joc, când portarul titular Alireza Beiranvand s-a ciocnit de un coechipier şi după minute bune de îngrijiri medicale, a fost înlocuit de Hossein Hosseini.

Defensiva Iranului a rezistat până în minutul 35, când Bellingham a deschis scorul cu o lovitură de cap (1-0).

Saka şi Sterling au completat tabela până la pauză, după acţiuni colective în minutele 43 şi 45+1 (3-1).

Saka a făcut dubla după pauză (4-1, min. 62), înainte ca Iranul să puncteze la primul şut pe spaţiul porţii prin jucătorul lui Porto, Mehdi Taremi, în minutul 65, cu un şut din careu, sub transversală

Intrat în minutul 70, Rashford a marcat la prima atingere de balon (5-1 min. 71), iar Grealish introdus şi el în acelaşi minut, a dus scorul la 6-1, din pasa altruistă a altei rezerve, Callum Wilson.

Iranienii au ratat în minutul 90+7 cea mai mare ocazie a meciului, Ali Karimi ratând din poziţiei unu la unu cu Pickford.

În al 11-lea minut suplimentar al reprizei secunde, Iran a primit un penalty, pentru o tragere de tricou la o aglomerare în careu.

Taremi a transformat, înscriindu-se pe lista golgheterilor, alături de Saka, ambii cu câte o dublă.

Luni se mai joacă la Cupa Mondială meciurile dintre Senegal şi Ţările de Jos (ora 18.00) şi SUA – Ţara Galilor (ora 21.00).

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7817548-ap-mediafax-foto-ap-frank-augstein.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7817548-ap-mediafax-foto-ap-frank-augstein-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Jucătorii iranieni au ales să nu intoneze imnul de stat, ca semn de susţinere a mişcărilor de protest din Iran ale compatrioţilor lor. După un meci ce a avut peste 25 de minute suplimentare...