Sorin Grindeanu a anunţat că, în urma unor sesizări, a dispus mai multe controale pe traseul proiectului Canalului navigabil Bucureşti-Dunăre.

Au fost date amenzi de peste jumătate de milion de lei şi au fost aplicate 21 de sancţiuni firmelor care exploatează balast în zonă. IGPR a constatat comiterea a două infracţiuni, de evaziune fiscală şi nerespectarea legii mineritului, Garda de Mediu a oprit activitatea a 3 firme care nu deţineau acord de mediu şi a dat amenzi cu o valoare de 167.500 lei, ISCTR a amendat mai multe firme care au depăşit greutatea maximă pentru transportul pe drumurile publice- 95.000 lei, iar Compania Naţională Apele Române a aplicat 8 sancţiuni de 270.000 lei.

Controalele au fost desfăşurate pe raza judeţelor Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi.

Ministrul Transporturilor susţine că, deşi lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre, începute în 1986, au intrat în conservare în 1989, proiectul nu trebuie lăsat să se degradeze iremediabil.

„Statul român intenţionează să reia acest proiect care ar permite navelor fluviale să transporte mărfuri spre şi dinspre Bucureşti, ceea ce ar transforma Capitala României într-un important nod logistic naval. În prezent, contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate privind continuarea lucrărilor pe Canalul Bucureşti-Dunăre are un câştigător. Procedura se află în faza soluţionării contestaţiilor iar anul viitor (2023) ar urma să fie semnat contractul”, a mai precizat Sorin Grindeanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7423185-mediafax-foto-marian-ilie-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7423185-mediafax-foto-marian-ilie-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sorin Grindeanu a anunţat că, în urma unor sesizări, a dispus mai multe controale pe traseul proiectului Canalului navigabil Bucureşti-Dunăre. Au fost date amenzi de peste jumătate de milion de lei şi au fost...