Sesiunea are ca scop informarea sportivilor şi a membrilor din staffurile cluburilor sportive, despre riscurile dopajului şi combaterea fenomenului de doping. Cursul se va desfăşura online, vineri, 25 noiembrie, între orele 10:00-14:00.

Printre temele abordate în cadrul sesiunii se numără atât aspectele tehnice şi juridice ale antidopingului, dar şi date de context despre controlul antidoping al sportivilor.

Va fi prima iniţiativă de acest fel pe care Academia Naţională de Fotbal o desfăşoară în acest sezon educaţional, iar cursul din această toamnă va fi urmat şi de un training referitor la antidoping, dedicat sportivilor de performanţă, care va fi realizat în parteneriat cu UEFA în luna iunie a anului viitor.

De altfel, Federaţia Română de Fotbal este partener în proiectul european „SEE Countries for the Integrity of Football Clubs”, privind integritatea cluburilor de fotbal, în care una dintre temele majore este cea a antidopingului. La finalul proiectului vor fi elaborate ghiduri de integritate, care mai apoi vor fi propuse spre adoptare cluburilor de fotbal.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/10849806548216396131.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/10849806548216396131-300x261.jpgrootstireaUncategorised
Sesiunea are ca scop informarea sportivilor şi a membrilor din staffurile cluburilor sportive, despre riscurile dopajului şi combaterea fenomenului de doping. Cursul se va desfăşura online, vineri, 25 noiembrie, între orele 10:00-14:00. ...