Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a fost, duminică, la deschiderea Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei şi a spus că s-a bucurat să vadă mulţi oameni, bucureşteni şi turişti, bucuroşi, care au venit la târg chiar dacă a plouat.

„Am vizitat în această seară (duminică seara – n.r.) Târgul de Crăciun Bucureşti 2022 din Piaţa Constituţiei şi m-a bucurat faptul ca foarte mulţi oameni, bucureşteni şi turişti deopotrivă, au venit la deschidere în ciuda ploii. Pe toată perioada Târgului cei mari se pot bucura de concerte, de mâncarea tradiţională şi de produsele artizanale ale meşterilor prezenţi la târg, iar cei mici au la dispoziţie o serie de activităţi în parcul de distracţii cu patinoar, carusel şi cea mai mare roată panoramică din România, cu o înălţime de 36 de metri”, a spus primarul Nicuşor Dan.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti şi CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

Accesul este gratuit, iar târgul va fi deschis până pe data de 26 decembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a fost, duminică, la deschiderea Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei şi a spus că s-a bucurat să vadă mulţi oameni, bucureşteni şi turişti, bucuroşi, care au venit la târg chiar dacă a plouat. ...