„Guvernul a alocat 100 de milioane de grivne (2,7 milioane de dolari americani) pentru restaurarea prioritară a regiunii eliberate Herson”, a scris Shmyhal.

„Acesta este începutul reconstrucţiei regiunii. În primul rând, este vorba despre nevoile critice ale locuitorilor din regiune: acces la lumină, apă, căldură, comunicaţii şi medicamente”, a continuat el, potrivit CNN. „Oamenii vor primi pensiile care le-au fost acumulate în timpul ocupaţiei”.

Shmyhal a detaliat, de asemenea, sprijinul financiar pe care Ucraina l-a primit din partea partenerilor săi.

„Canada a emis obligaţiuni guvernamentale pe cinci ani care valorează 500 de milioane de dolari canadieni (aproape 374 de milioane de dolari americani)”, a mai scris el. „Guvernul ucrainean a luat decizia de a atrage fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 4,5 miliarde de dolari de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de la Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare”.

Premierul a precizat că aceste resurse vor fi direcţionate către securitatea socială şi salariile angajaţilor de stat.

„Săptămâna viitoare, Ucraina va primi, de asemenea, 2,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Shmyhal a mai precizat că, pe fondul atacurilor ruseşti asupra sectorului energetic ucrainean, guvernul de la Kiev „activează importul de mijloace de generare a energiei”.

„Fiecare ucrainean poate importa un generator sau o staţie de încărcare din străinătate fără a plăti taxe vamale şi TVA”, a spus el. „Aproximativ 8.500 de grupuri electrogene sunt importate în Ucraina pe zi”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/oras-distrus.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/oras-distrus-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Guvernul a alocat 100 de milioane de grivne (2,7 milioane de dolari americani) pentru restaurarea prioritară a regiunii eliberate Herson”, a scris Shmyhal. „Acesta este începutul reconstrucţiei regiunii. În primul rând, este vorba despre...