Astfel, circa 16 dintre studenţi s-au îndreptat spre facultăţile de economie, 10 spre cele de medicină, iar 8 spre ştiinţe juridice. La polul opus au fost teologia, ştiinţe ale pământului şi ale atmosferei ştiinţele politice sau ştiinţele militare, toate cu o pondere de 1% din totalul studenţilor la licenţă.

România are 84 de instituţii de învăţământ superior de stat şi private care oferă diplome de licenţă, master şi doctorat în conformitate cu principiile Procesului Bologna. În anul universitar 2019 – 2020 au fost înscrişi 543.299 de studenţi la toate cele trei cicluri de studiu. Cele mai mari centre universitare sunt Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Studenţii internaţionali şi români sunt răspândiţi într-o reţea largă de 22 de instituţii de învăţământ superior. Cu 29 de domenii de studiu, absolvenţii primesc o diplomă recunoscută peste tot în Uniunea Europeană şi în alte ţări care sunt în conformitate cu Procesul Bologna.

Legislaţia românească în domeniul educaţiei permite şi încurajează instituţiile private de învăţământ internaţional să funcţioneze pe teritoriul României. Majoritatea şcolilor internaţionale sunt în Bucureşti şi un număr tot mai mare de astfel de instituţii se creează în celelalte centre economice ale ţării, precum Cluj sau Timişoara. Majoritatea acestor instituţii oferă învăţământ primar şi secundar, dar există o creştere vizibilă a instituţiilor private care oferă diplome de licenţă, MBA şi alte diplome acreditate internaţional.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/fara-titlu-17.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/fara-titlu-17-300x300.pngrootstireaUncategorised
Astfel, circa 16 dintre studenţi s-au îndreptat spre facultăţile de economie, 10 spre cele de medicină, iar 8 spre ştiinţe juridice. La polul opus au fost teologia, ştiinţe ale pământului şi ale atmosferei ştiinţele politice sau...