Franţa va reduce o taxă specială pe electricitate la minimul permis de normele UE şi va permite companiilor să apeleze la un mecanism special pentru a primi energie ieftină de origine nucleară. Întreprinderile mici vor beneficia, de asemenea, de plafoanele preţurilor la energie deja instituite pentru gospodării.

“Companiile (franceze) vor fi protejate la fel de bine ca şi cele germane”, a declarat ministrul de finanţe Bruno Le Maire la postul de radio France Inter. “Ne vom asigura, de asemenea, că normele UE în materie de concurenţă se aplică tuturor companiilor, indiferent dacă sunt italiene, spaniole, franceze sau germane”, a mai spus el.

La începutul acestui an, Germania a prevăzut 200 de miliarde de euro pentru a proteja companiile şi gospodăriile de preţurile ridicate la energie, atrăgând critici din partea altor ţări UE care se tem de o denaturare a condiţiilor de concurenţă echitabile din UE.

Pachetul de 8,4 miliarde de euro pe care Franţa l-a anunţat sâmbătă reprezintă costul pentru 2022 şi 2023, a precizat Ministerul de Finanţe într-un comunicat. Franţa a alocat deja 45 de miliarde de euro pentru a ajuta gospodăriile.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/electricitate-retea-victor-ciupuliga-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/electricitate-retea-victor-ciupuliga-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Franţa va reduce o taxă specială pe electricitate la minimul permis de normele UE şi va permite companiilor să apeleze la un mecanism special pentru a primi energie ieftină de origine nucleară. Întreprinderile mici vor beneficia,...