„Mă bucur că în opinia Comisiei de la Veneţia se apreciază pozitiv că aceste legi sunt rezultatul unui proces consistent de dezbatere şi consultare într-o manieră transparentă, cu toate grupurile parlamentare şi cu actorii implicaţi şi relevanţi. De asemenea, este de apreciat că aceste 3 legi garantează autonomia şi nu afectează atribuţiile şi structura DNA, precum şi faptul că nu se pot manifesta interferenţe politice în selecţia procurorilor anticorupţie”, spune senatorul PSD Robert Canzanciu, fost ministru al Justiţiei.

Potrivit lui Canzanciuc, următorul pas ar trebui să fie acum închiderea MCV.

„Concluzia conform căreia opinia menţionează că în ansamblul lor aceste legi duc sistemul judiciar în direcţia corectă, este rezultatul activităţii extrem de intense desfăşurate în cadrul Comisiei speciale stabilite în Parlament. Astfel, doresc să mulţumesc colegilor parlamentari care au înţeles importanţa participării la elaborarea acestor legi în acord cu cele mai bune practici din UE. După 15 ani, pasul firesc următor este închiderea MCV. Nu mai există nici un fel de motiv, de nici un fel, ca România să aibă o dublă monitorizare, prin acest mecanism şi prin cel valabil pentru toate statele UE: rule-of-law!”, a mai spus Cazanciuc.

Comisia de la Veneţia a publicat un Aviz de urgenţă cu privire la trei proiecte de lege privind sistemul de justiţie din România, transmite, vineri, Comisia. Este vorba de Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Comisia transmite, astfel, că în ceea ce priveşte conţinutul noilor dispoziţii, trebuie subliniat că majoritatea opiniilor colectate în cadrul reuniunilor din 7 noiembrie „au fost pozitive”.

Comisia regretă faptul că autorităţile române nu au solicitat un aviz de Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de lege aşa cum fusese anunţat de autorităţi şi că au lăsat la latitudinea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să facă această solicitare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7578395-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7578395-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Mă bucur că în opinia Comisiei de la Veneţia se apreciază pozitiv că aceste legi sunt rezultatul unui proces consistent de dezbatere şi consultare într-o manieră transparentă, cu toate grupurile parlamentare şi cu actorii implicaţi şi...