Potrivit ANM, în intervalul menţionat, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

În jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

La început în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80-90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45-55 km/h.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7097219-mediafax-foto-octav-ganea-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7097219-mediafax-foto-octav-ganea-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit ANM, în intervalul menţionat, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi...