De la Binom la caracatiţă

Cea mai bună dovadă recentă a proliferării acestor adevărate caste, organizate după principiile reţelelor de tip mafiot, care îşi construiesc un ”braţ de acoperire” şi protecţie, sînt recentele legi ale justiţiei, care reinstaurează, practic, binomul servicii secrete – justiţie, după cum a demonstrat şi a avertizat judecătoarea Dana Gîrbovan. Preşedinta Curţii de Apel Cluj a sesizat trei modificări la nou-promulgatele legi ale justiţiei, care ”dau cale liberă serviciilor de informaţii şi pot reînvia protocoalele secrete”. Avertismentele lansate de Gîrbovan, care e şi preşedintă a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, au fost lansate încă din septembrie, în cadrul unei Conferinţe organizate de Centrul de Resurse Juridice, dar fără niciun efect. Legile au fost promulgate imediat, aşa cum au ieşit din pixul ministrului Predoiu, el însuşi acuzat în mai multe rînduri că e ”om al serviciilor”.

Judecătoarea Gîrbovan a adus ca prim argument articolul 6 din Proiectul de lege privind organizarea judiciară, aprobat la 26 august de Guvern (adică de Predoiu), care stabileşte ”cooperarea instituţională între instanţele judecătoreşti, parchete” şi ”orice altă autoritate publică”, prin acte care sînt obligatorii a fi făcute publice numai atunci cînd autoritatea judiciară este parte în ele. Ori, tocmai aceasta a fost şi, probabil va mai fi situaţia ”protocoalelor”, care pot fi statuate prin hotărîri secrete ale CSAT şi doar puse în aplicare de către organismele puterii judecătoreşti. Gîrbovan a adus aminte de hotărîrea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 2005, prin care corupţia a fost declarată ”vulnerabilitate la securitatea naţională”, dînd astfel naştere nefastelor ”protocoale”, care au fost nu mai puţin de 65 – deşi marea lor parte erau dedicate ”protejării datelor”. 

Gîrbovan a mai acuzat că de fapt CSAT nu face niciun fel de verificare a ”acoperiţilor” din justiţie: ”cum face aceste verificări, dacă noi ne trezim, după ani de zile, că avem judecători sau procurori care au colaborat cu serviciile de informaţii?” Pe de altă parte, acum, noile legi ale justiţiei nu mai incriminează nici tentativa şi nici fapta ofiţerilor din serviciile de informaţii de a racola magistraţi. Dana Gîrbovan spune că asta arată ca un fel de ”invitaţie” la colaborare, ceea ce poate netezi calea atît spre alte ”protocoale secrete”, dar, aş adăuga eu, mai ales realizarea scopului acestora, fără ca să fie nevoie de ”înţelegeri la vîrf”.

Judecătoarea de la Cluj a conchis: ”Sînt nişte chestiuni absolut îngrozitoare pentru sănătatea unui stat de drept, a unei democraţii, a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Dar acum nu prea ne mai pasă de asta, ci mai mult de facturi şi scumpiri – ori, problemele economice; crizele sînt momentele propice de reinstaurare a unui comportament totalitar. Dar, pentru ce ar fi nevoie de aşa ceva? – se poate întreba, pe bună dreptate, oricare dintre cititori. De ce minte în această chestiune, Administraţia Prezidenţială? Căci Gîrbovan explică: ”Administraţia Prezidenţială a dat un comunicat de presă în care spune că au fost făcute verificări şi că nu există judecători sau procurori ofiţeri acoperiţi, informatori sau colaboratori” ai serviciilor secrete. Dar tot ea a arăta că ”la 7 septembrie anul acesta, CSM a eliminat din concursul pentru numirea în funcţii de conducere, a unui procuror, pe motiv că acesta a colaborat, în 2007, cu un serviciu de informaţii”. De ce ar patrona Iohannis şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării o asemenea acţiune, care parcă pregăteşte ”terenul” pentru o întoarcere la cătuşele zăngănite în faţa televizorului? 

În opinia mea, de astă dată nu mai e vorba de o ”fabrică de dosare”, ci mai degrabă de împiedicarea justiţiei de a-şi face treaba – de o asigurare a impunităţii, pe termen scurt, mediu şi cît se poate de lung, a celor care au furat şi fură în continuare. Bineînţeles, şi de conservarea puterii – ori, ce garanţie mai bună pentru împlinirea unui asemenea vis, decît stăpînirea exercitată asupra unui binom ”servicii-justiţie”, cît şi puterea pe care un asemenea ”binom” o poate exercita, el însuşi, asupra deciziei politice? Un sistem politic al ”dictaturii tăcute” pare că se naşte în România, fără pic de reacţie din partea unei opoziţii ca şi inexistente, ca să nu mai vorbesc despre ”societate civilă” sau o parte destul de mare a presei.

De la căpitanul Bucur, la familia Iordache

S-a recunoscut public, în mai multe rînduri, că serviciile au reflexul de exercitare a unui control exagerat al societăţii. Uneori, pînă la abuz nu mai e decît un pas. Au fost chiar dezvăluiri ale unor ”defectori” din servicii. Vă mai amintiţi de căpitanul Bucur, cel care a făcut publice interceptarea discuţiilor din redacţia ”Academiei Caţavencu”, cît şi faptul că lideri ai societăţii civile erau atent monitorizaţi de Serviciul Român de Informaţii? El a fost îndepărtat din SRI şi supus unui proces penal, dar nimeni nu a mai scris de faptul că, apoi, a cîştigat la CEDO un proces împotriva statului român şi a primit despăgubiri. Deci, din ”trădător”, a devenit un ”avertizor public de integritate”, care a arătat tocmai că în România se practică de către serviciile secrete (am văzut, în timpul preşedintelui Băsescu cu cîtă intensitate) aceleaşi metode de control şi influenţă asupra instituţiilor, începînd cu justiţia, cît şi pe palierele întregii societăţi.

La ani buni după acest scandal, s-a recunoscut public că Serviciul Român de Informaţii a raportat Comisiei parlamentare de control a SRI că între 2005 – 2011, numărul total al mandatelor de ascultare puse în aplicare de SRI în cei unsprezece ani a fost de peste 311.000. Înmulţind cu 20, numărul mediu al persoanelor de pe un mandat, a rezultat cifra de 6 milioane, după calculul făcut de preşedintele comisiei SRI în martie 2018.

Să fie atîtea cazuri justificate de ”apărarea securităţii naţionale”? Mă îndoiesc. Este doar aceeaşi problemă a continuităţii. În prea multe cazuri, Serviciul Român de Informaţii face ceea ce făcea şi Securitatea – controlează ”preventiv” societatea, în beneficiul comanditarului politic sau al propriilor interese. Şi, cum am văzut cu celebrele ”protocoale”, a încercat sub Traian Băsescu să reînvie şi vechea Direcţie a VI-a de anchete penale, folosind DNA-ul în acest scop şi transformînd o instituţie menită să combată corupţia, în poliţie politică. N-am să uit prea curînd cum a fost furnizată TVR caseta de filaj cu Remeş primind nişte cîrnaţi şi cum unui om politic incomod pentru putere i-a fost distrusă în cîteva minute cariera politică de o viaţă, printr-o operaţiune la care au conlucrat, ca înainte de 1989, dezinformarea, filajul şi ancheta penală.  

Avem o ”coaliţie” care pare dăltuită pentru veşnicie – nicio altă opţiune viabilă nu se arată la orizont, pentru a o înlocui. Odată cu cealaltă coaliţie ocultă, pe care legile justiţiei o deschid acum din nou, sistemul pluralismului politic este înlocuit mai degrabă de o mafie bine organizată şi protejată. Politica a devenit, mai degrabă, o afacere profitabilă. Sînt peste tot ”pericole la adresa securităţii naţionale”, care întăresc puterea serviciilor, dar nu e băgat de seamă cel mai mare dintre acestea: proasta guvernare. Din intenţie sau prostie, nu contează. 

Cum se traduc cele de mai sus, în cotidian? Mai întîi, trebuie să spun că nu doar că mă gîndeam, am fost aproape sigur că se va ajunge aici, la un nou punct de cotitură al evoluţiei statului de drept în România. Să mă explic.

Clientelismul de familie şi clan domnesc în România, care a ajuns un stat captiv. Se vorbeşte mult despre faptul că vinovăţia părinţilor nu trebuie să cadă asupra copiilor. Perfect de acord, dar aici nu mai vorbim de vinovăţie, de legătura cu faptele comise de părinţii-torţionari, ci de preluarea sistemului de putere şi relaţii, de banii negri realizaţi de părinţii securişti şi activişti şi de poziţiile asigurate de aceştia copiilor – de la studiile în străinătate, plătite (ca în cazul secretarului PLUS, Adrian Iordache) cu bani rezultaţi din acţiuni de contrabandă. De asigurarea, pe linie paternă sau maternă, chiar şi în interiorul ”familiei lărgite” a unui ”viitor sigur” pentru urmaşii biologici. Sau pentru ”clan”. Pentru ”fraţi”. E ceea ce s-a întîmplat, în interiorul reţelei moştenitorilor Partidului Comunist şi ai Securităţii, care au privatizat comunismul. Securitatea şi activiştii comunişti au avut un sfîrşit biologic, dar familia lor politică şi de moravuri a proliferat, re-creînd sistemul de putere şi mentalităţi care e de fapt tipic unui sistem totalitar. Numai că acum nu mai e vorba de libertate, ci accesul de resurse.
 
Proliferarea unui sistem excesiv de paternalist, la propriu ajunge adeseori la abuzul de putere, în protejarea ”familiei”, ”castei”, ”fraţilor”, inclusiv prin muşamalizarea unor fapte reprobabile ale copiilor, de către părinţii ajunşi în sistemul de putere. Întorcîndu-mă la cazul familiei Iordache, pe care dacă nu l-aş fi semnalat, poate că ar fi ajuns în vîrful ”progresist” al politicii româneşti, acesta mi-a părut un exemplu sugestiv, pentru o practică devenită curentă şi o etichetă a ”castei” care a pus mîna pe România. S-a întîmplat să cunosc trecutul lui Iordache-senior. Dar cîte asemenea cazuri rămîn necunoscute?

De pildă, Iulia Iordache, pentru scurtă vreme, pînă cînd am făcut dezvăluirile privind trecutul socrului, anchetator de Securitate, a fost co-fondator/vicepreşedinte PLUS şi soţia lui Adrian Iordache,  secretar general PLUS) era ea însăşi fiica lui Constantin Bugaru, un fost ofiţer de securitate din Drobeta Turnu Severin. Ofiţer care a fost, rînd pe rînd, director la Electrica Mehedinti, adjunct la Hidroelectrica şi traseist politic PSDR-PDL-PNL-PSD, dar, ca şi Iordache-senior, după cum a dezvăluit presa locală, a adus prejudicii statului român în sume greu de estimat, prin comisionare încasate de la diferite firme, pentru acordarea de contracte supraevaluate. Bugaru, ca şi Iordache-senior şi mulţi alţi foşti securişti este posesorul mai multor apartamente în Bucureşti şi Timişoara, a unor terenuri pe Clisura Dunării ş.a.

Ca şi soţul său Adrian, Iulia Iordache, fata securistului Bugaru şi vicepreşedinta PLUS a fost în 2002 protagonista unui accident grav, urmat de spitalizarea, vreme de cîteva săptămîni, a victimelor. Fostul securist Constantin Bugaru, tatăl vicepreşedintei partidului PLUS, a muşamalizat cazul la Poliţia Mehedinţi şi la Spitalul Municipal, plătind daune generoase victimelor, care nu au depus plîngere penală. De fapt, despre asta este vorba. Şi asta ”generalizam” mai sus: impunitate în faţa legii, de la mici accidente de circulaţie, pînă la mari tunuri.

Să nu vă închipuiţi că sînt cazuri izolate. Copiii securiştilor şi ai foştilor activişti care au făcut carieră politică sau în administraţie în timpul regimului Iliescu s-au bucurat de aceleaşi avantaje ca şi copiii nomenclaturiştilor de odinioară şi, iată-i acum, intrînd în servicii secrete, în administraţie sau politică drept ”oameni curaţi”, deşi nu se dovedesc a fi departe de părinţi, ale căror averi, dar şi mentalitate le moştenesc. Au sentimentul că totul li se cuvine. Acum a venit vremea lor. Ei trebuie să-şi ţină la adăpost părinţii şi trecutul lor, prin construirea unui ”braţ de acoperire” politic. Problema nu rezidă în vinovăţie, ci în continuitate. Avem de-a face cu o ”predare de ştafetă” de la fosta Securitate la noua Securitate, de la părinţi către copii, în perpetuarea aceluiaşi sistem. Şi culmea e că tocmai ei, ”copiii sistemului”, cu studii în străinătate, ”curaţi şi spălaţi”, au preluat şi capitalizat lupta împotriva ”ciumei roşii”, pînă cînd au ajuns să se înfrăţească cu ea. Sînt acum o coaliţie puternică.

Aşa arată România de azi, în pragul unei ierni care ameninţă nu numai cu frigul, preţurile şi sărăcia pe care le aduce, ci şi cu dictatura de catifea a unei guvernări care, deşi poate fi dezastruoasă, ajunge treptat de neînlocuit.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/marius-oprea-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/marius-oprea-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De la Binom la caracatiţă Cea mai bună dovadă recentă a proliferării acestor adevărate caste, organizate după principiile reţelelor de tip mafiot, care îşi construiesc un ”braţ de acoperire” şi protecţie, sînt recentele ...