„Fostul înalt oficial nipon Shinzo Abe a contribuit decisiv la începerea demersurilor necesare ridicării relaţiilor bilaterale dintre România şi Japonia la nivelul unui Parteneriat Strategic, în contextul vizitei istorice pe care a efectuat-o la Bucureşti în 2018, fiind primul premier nipon care a vizitat România”, transmite Executivul.

Japonia este unul dintre principalii parteneri din Asia ai României, atât în plan politic, cât şi în plan economic, şi există toate premisele pentru a transforma această îndelungă relaţie bilaterală, de peste un secol, într-o relaţie privilegiată la nivel de parteneriat strategic. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil, fiind un act politic oportun mai ales în contextul internaţional actual, dar şi un mod de a concretiza viziunea remarcabilă a fostului premier Shinzo Abe în materie de politică internaţională”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Potrivit comunicatului de presă, în marja vizitei pe care o efectuează la Tokyo, premierul Nicolae-Ionel Ciucă va fi primit de omologul său nipon, Fumio Kishida, şi va avea întrevederi cu delegaţia Ligii parlamentare de prietenie Japonia-România, condusă de preşedintele Ichiro Aisawa, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Dieta Japoniei, Hosoda Hiroyuki.

De asemenea, şeful Executivului român va avea o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali din alte state aflaţi la Tokyo cu prilejul funeraliilor fostului premier Shinzo Abe, între care, prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, şi prim-ministrul Republicii Coreea de Sud, Han Duck-soo.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, participă la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe, organizate la Tokyo pe 27 septembrie. La eveniment va fi prezentă şi Kamala Harris, vicepreşedinte SUA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/7759331-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1-10.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/7759331-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1-10-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Fostul înalt oficial nipon Shinzo Abe a contribuit decisiv la începerea demersurilor necesare ridicării relaţiilor bilaterale dintre România şi Japonia la nivelul unui Parteneriat Strategic, în contextul vizitei istorice pe care a efectuat-o la Bucureşti în...