Noile normative prevăd parametrii de proiectare şi funcţionare a sistemelor de ventilare, climatizare şi condiţionare şi sunt definite noile cerinţe privind eficienţa energetică a clădirilor şi utilizarea sustenabilă a resurselor naturale în cadrul construcţiilor, în acord cu cerinţele de performanţă energetică propuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Noile reguli includ şi prevederi pentru modernizarea construcţiilor existente asupra cărora se intervine cu lucrări de extindere sau reconfigurare spaţială, ţinând cont de faptul că, de cele mai multe ori, clădirile existente nu pot corespunde în totalitate prevederilor gândite pentru construcţii noi.

Totodată, capitolul referitor la securitatea la incendiu este conceput în acord cu prevederile care vor fi incluse în normativul de proiectare pentru securitatea la incendiu, care urmează să fie aprobat, un capitol separat fiind dedicat clădirilor de sănătate.

O altă modificare semnificativă adusă de noul normativ o reprezintă corelarea acestuia cu referinţele medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru buna funcţionare a ambulatoriilor.

Prin documentul aprobat, ministerul a avut în vedere alinierea prevederilor din normativele europene la cerinţele tehnice şi funcţionale ale ambulatoriilor medicale.

Noile reguli intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/cseke-attila-bogdan-stamatin.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/cseke-attila-bogdan-stamatin-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Noile normative prevăd parametrii de proiectare şi funcţionare a sistemelor de ventilare, climatizare şi condiţionare şi sunt definite noile cerinţe privind eficienţa energetică a clădirilor şi utilizarea sustenabilă a resurselor naturale în cadrul construcţiilor, în acord...