Poliţia Ilfov anunţă că, în jurul orei 19.36, la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeaşi subunitate de poliţie o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând şi numărul de urgenţă 112.

Surse juridice au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de Laurenţiu Reghencampf şi de soţia sa, Anamaria Predon. Cei doi sunt în proces de divorţ.

Fiecare în parte a sesizat, la sediul poliţiei, că a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt.

„La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale atât bărbatului cât şi femeii respective. În cadrul activităţilor specifice poliţiştii din cadrul Politiei Statiunii Snagov au aplicat două formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise două Ordine de Protecţie Provizorii. În cauză au fost deschise două dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire sau alte violenţe”, potrivit Poliţiei Ilfov.

În acelaşi timp, la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că, a fost agresat fizic, prin lovire, de către Reghencampf, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/5820171-mediafax-foto-alexandru-hojda.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/5820171-mediafax-foto-alexandru-hojda-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţia Ilfov anunţă că, în jurul orei 19.36, la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeaşi subunitate de poliţie o femeie, în...