Mobilizarea este un „semn de panică”, a declarat miercuri premierul olandez, imediat după discursul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Premierul olandez Mark Rutte a reacţionat la anunţul privind mobilizarea „parţială” al lui Vladimir Putin. La fel ca alţi lideri mondiali, Rutte a spus că mişcarea este un semn clar de panică la Kremlin, în urma unei serii de victorii ucrainene în nord-estul ţării.

Mark Rutte a adăugat că declaraţia lui Putin nu ar trebui să fie luată ca o ameninţare directă la adresa Occidentului.

„Mobilizarea, solicitarea de referendumuri în Doneţk, acestea sunt semne de panică”, a spus premierul olandez.

Mark Rutte a mai spus că „retorica lui Putin cu privire la armele nucleare este ceva ce am mai auzit de multe ori înainte şi ne lasă rece”. Premierul a îndemnat la calm. „V-aş sfătui să vă păstraţi calmul”, a încheiat Rutte.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat, miercuri, într-un discurs, mobilizarea parţială în contextul conflictului din Ucraina şi a ameninţat Occidentul cu armele nucleare deţinute de Rusia, mai performante decât ale Vestului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Mobilizarea este un „semn de panică', a declarat miercuri premierul olandez, imediat după discursul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. ...