Masca a fost creată de cercetătorii de la Universitatea Tongji şi promite să schimbe regulile de prevenţie în interior datorită unui senzor care recunoaşte cei mai comuni viruşi respiratori.

Cipul ataşat la mască detectează urmele de coronavirus din aer, precum şi pe cele ale gripei sezoniere, iar după 10 minute de contact apropiat îl avertizează pe cel care poartă masca de întâlnirea nedorită.

Cercetările Universităţii Tongji au fost publicate în Cell Matter.

“După cum ştim cu toţii, purtarea unei măşti pe faţă poate reduce riscul de răspândire şi contractare a bolilor. Aşa că am vrut să creăm un mijloc la fel de eficient care să poată detecta şi prezenţa viruşilor în aer şi să alerteze purtătorul”, explică cercetătorul principal Yin Fang, potrivit La Repubblica.

“Agenţii patogeni respiratori care cauzează gripa se răspândesc prin intermediul picăturilor şi aerosolilor minusculi eliberaţi de persoanele infectate atunci când vorbesc, tuşesc şi strănută. Aceste molecule care conţin viruşi pot rămâne suspendate în aer pentru o perioadă lungă de timp, iar micul senzor le detectează. Masca noastră funcţionează foarte bine în orice spaţiu închis cu ventilaţie slabă, cum ar fi lifturile sau birourile mici, unde riscul de infectare este cel mai mare”, spun cercetătorii.

Iar dacă va apărea un nou virus sau o nouă variantă periculoasă, senzorul este uşor de modernizat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/sosete-afp.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/sosete-afp-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Masca a fost creată de cercetătorii de la Universitatea Tongji şi promite să schimbe regulile de prevenţie în interior datorită unui senzor care recunoaşte cei mai comuni viruşi respiratori. Cipul ataşat la mască detectează...