Potrivit IPJ Brăila, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie domiciliară la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila. Ulterior, bărbatul bănuit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată a fost dus la sediul poliţiei şi, după audieri, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii au stabilit că tânărul a intrat de patru ori în acelaşi apartament, într-un interval de două săptămâni.

„În fapt, în perioada 27.08-08.09.2022, tânărul ar fi pătruns de patru ori, de fiecare dată pe timp de noapte, într-un apartament situat pe raza municipiului Brăila, prin escaladarea şi forţarea geamului, de unde ar fi sustras suma de 415 lei, copia unei chei de la un autoturism şi două telefoane mobile”, au anunţat reprezentanţii IPJ Brăila.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Tânărul a fost arestat preventiv şi a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/7497214-mediafax-foto-marian-ilie-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/7497214-mediafax-foto-marian-ilie-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit IPJ Brăila, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie domiciliară la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila. Ulterior, bărbatul bănuit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă...