„Acţiunea s-a petrecut chiar în oraşul în care s-a derulat în perioada comunistă, sub coordonarea Securităţii, unul dintre cele mai cumplite experimente carcerale din lumea dominată de către sovietici, care şi-a propus «reeducarea deţinuţilor» prin torturi şi dezumanizări inimaginabile. A gratifica astăzi memoria călăilor chiar în oraşul în care regimul comunist a administrat unele dintre cele mai aprige şi umilitoare lovituri victimelor Securităţii reprezintă un afront grav la adresa adevărului istoric, a memoriei celor torturaţi şi o agresiune morală inadmisibilă într-o societate pretins democratică”, transmite Societatea Timişoara, conform Timpolis.

 

Societatea mai transmite, totodată, faptul că Experimentul Piteşti a fost calificat de către Alexandr Soljeniţîn (activist şi dizident anticomunist rus, lareat al premiului Nobel pentru Literatură, autor al cărţilor de referinţă „Arhipeleagul Gulag”) drept „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, aşadar momentul dureros ar trebui să reprezinte pentru generaţiile de astăzi un prilej de rememorare critică a trecutului comunist şi a moştenirii sale traumatice, nicidecum o invitaţie la „ştergerea urmelor” celor vinovaţi şi la glorificarea ororilor acestora.

 

„Depăşirea trecutului traumatic nu se poate face prin uitare şi minciună, ci numai prin cunoaşterea onestă a adevărului istoric şi prin indicarea neechivocă a vinovaţilor şi a faptelor acestora. Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicităm autorităţilor publice din zonă să se sesizeze şi să ia măsurile cuvenite pentru înlăturarea acestui «monument» jignitor pentru memoria victimelor comunismului”, transmit public reprezentanţii Societăţii Timişoara.

 

Monumentul a fost ridicat în Cimitirul Eroilor din Piteşti, miercuri. 

 

Şi istoricul Marius Oprea, la rândul său, condamnă acţiunea şi scrie un articol tranşant şi edificator, din care enunţăm câteva idei: „Departamentul Securităţii Statului revine glorios şi îşi ridică un monument în Cimitirul Eroilor. La Piteşti, securiştii sînt cei care vor avea o cruce, în Cimitirul Eroilor – şi nu victimele lor. Pe crucea-monument din piatră a securiştilor (…) stă scris ”Acest monument este ridicat cu sprijinul cadrelor în rezervă din SRI, care au activat pe frontul nevăzut, în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”. Crucea e pentru pomenirea eroilor Securităţii, ”căzuţi în luptă”. E un tupeu nemaipomenit – în primul rînd, că e vorba de o cruce, să nu mai pomenesc de faptul că ea e ridicată tocmai la Piteşti. Cum se poate ignora faptul că preoţii, ortodocşi (peste 3.500), greco-catolici (o mare majoritate a lor), cît şi ai celorlalte culte au înfundat, în mod preferenţial închisorile, în timpul comunismului? Unde au fost vîrîţi de securişti. Că singura legătură a Securităţii cu biserica era că în cadrul Direcţiei de Informaţii interne era un serviciu special, Serviciul 3 Culte, care se ocupa exact cu ceea ce-i spune numele? Că securiştii erau educaţi să fie fără Dumnezeu? După cum spunea sugestiv Pantelei Bodnarenko, un fost agent NKVD devenit Pintilie Gheorghe, primul comandant al Securităţii cea ”iubitoare de patrie”, la una din şedinţe cu comandanţii acesteia: ”Tovarăşi! La noi, n-au ce căuta tovarăşii care cred în Dumnezeu!” În al doilea rînd, ceea ce în fond e absolut îngrijorător, e că inaugurarea monumentului eroilor Securităţii se întîmplă cu sprijinul autorităţilor, care fără îndoială şi-au dat concursul şi la ridicarea sa. Înălţarea unui monument e condiţionată de o mulţime de avize. (…) La nivelul ”local”, în Piteşti, s-a petrecut o istorică ”împăcare” între Armată şi Securitate”. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
„Acţiunea s-a petrecut chiar în oraşul în care s-a derulat în perioada comunistă, sub coordonarea Securităţii, unul dintre cele mai cumplite experimente carcerale din lumea dominată de către sovietici, care şi-a propus «reeducarea deţinuţilor» prin torturi...