Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, îi cere demisia lui Robert Negoiţă după ce primarul Sectorului 3 a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi un prejudiciu de peste 500 de milioane de lei.

Imaginea articolului I se cere demisia primarului Robert Negoiţă

I se cere demisia primarului Robert Negoiţă

„Nu ne mai surprinde, un alt primar care se trage din PSD a fost trimis azi în judecată. De data asta, e vorba de domnul Negoiţă de la Sectorul 3 şi e vorba de un prejudiciu uriaş adus cetăţenilor: peste 500 de milioane de lei. Pentru că domnul primar a aranjat contractul de salubrizare cu firma lui Silviu Prigoană şi a plătit tarife umflate, în loc să organizeze licitaţii publice pentru acest serviciu. Se impune o demisie, domnule Negoiţă! Pentru acest contract păgubos, dar şi pentru vacanţele pe bani publici cu iubita, pentru toate plăţile făcute pentru lucrări care nu au fost realizate, pentru atribuirea de contracte de zeci de milioane de lei fără licitaţie (vedeţi proiectul de reamenajare a Parcului Pantelimon)”, susţine Vlad Voiculescu.

În ceea ce priveşte „cârdăşia dinte primarii feudali ai partidelor vechi şi mafia firmelor de salubrizare din Bucureşti”, preşedintele USR Bucureşti spune că aceasta a sărăcit bugetele locale prea mult timp.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, mai mulţi directori din această primărie şi o firmă de salubritate au fost trimişi în judecată. Procurorii susţin că prejudiciul total este de peste 578 de milioane de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, îi cere demisia lui Robert Negoiţă după ce primarul Sectorului 3 a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi un prejudiciu de peste 500 de milioane de lei. ...