„Trebuie să pornim o nouă formaţiune cât mai curând posibil, având în vedere diferitele probleme”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Hiroshima, după ce a participat la comemorarea a 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume în oraş.

Kishida nu a dat detalii despre schimbările din cabinetul său, dar cotidianul Yomiuri a relatat anterior că, probabil, îl va înlocui pe ministrul Apărării Nobuo Kishi, având în vedere problemele sale de sănătat.

Apărarea se află în centrul atenţiei în contextul în care, în ultimele zile, tensiunile dintre Taiwanul autoguvernat şi China continentală au crescut.

O creştere recentă a COVID la un număr record de infecţii ridică o altă problemă pentru guvern.

O reorganizare a cabinetului şi a oficialilor din partidul de guvernământ era programată pentru începutul lunii septembrie, după un serviciu memorial pentru fostul premier Shinzo Abe, care a fost împuşcat mortal luna trecută, dar Kishida a devansat-o pentru a aborda scăderea aprobării cabinetului în sondaje, potrivit Yomiuri.

Remanierea vine după ce guvernul de coaliţie conservator al lui Kishida şi-a mărit majoritatea în camera superioară a parlamentului în alegerile din iulie, care au avut loc la două zile după moartea lui Abe.

Kishi, în vârstă de 63 de ani, fratele mai mic al regretatului Abe, a fost ministru al apărării din septembrie 2020.

Agenţia de ştiri Jiji a relatat vineri că ministrul de Finanţe, Shunichi Suzuki, va fi păstrat, iar ministrul Industriei, Koichi Hagiuda, fie va fi păstrat, fie mutat într-un alt post important.

Ministrul de externe Yoshimasa Hayashi şi secretarul-şef al cabinetului Hirokazu Matsuno, precum şi vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la guvernare, Taro Aso, şi secretarul general Toshimitsu Motegi, şi-ar păstra, de asemenea, cel mai probabil, posturile, a mai relatat Yomiuri.

În cadrul conferinţei de presă, Kishida a fost întrebat şi despre Biserica Unificării, un grup religios din care făcea parte mama bărbatului care l-a împuşcat pe Abe şi despre care s-a raportat că ar fi avut legături deosebit de strânse cu facţiunea lui Abe din PDL.

Kishida a declarat că va ordona cabinetului să examineze orice legături între biserică şi membrii cabinetului, inclusiv miniştri adjuncţi.

„Din câte ştiu, eu personal nu am nicio legătură cu acest grup”, a spus el.

Într-un sondaj de opinie realizat la 30-31 iulie de agenţia de ştiri Kyodo, peste 80% dintre respondenţi au declarat că relaţia dintre Biserica Unificării şi politicieni trebuie dezvăluită, iar 53% şi-au exprimat opoziţia faţă de o înmormântare de stat pentru Abe.

Kishida a declarat că este potrivit ca guvernul să organizeze o înmormântare de stat, având în vedere că Abe a fost cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei moderne, dar şi circumstanţele în care a murit în timpul „însăşi fundamentului democraţiei”, referindu-se la campania electorală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/fumio-kishida-afp.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/fumio-kishida-afp-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Trebuie să pornim o nouă formaţiune cât mai curând posibil, având în vedere diferitele probleme”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Hiroshima, după ce a participat la comemorarea a 77 de ani de la...