UPDATE 23:13 Ruşii ratează ţinta

În timpul zilei de astăzi, ruşii au deschis focul de trei ori: de la un lansator de grenade şi dintr-un mortar.

Atacul a vizat comunitatea districtului Shostka. Nu au fost înregistrate victime sau distrugeri.

UPDATE 23:10 Primul elicopter achiziţionat pentru evacuarea răniţilor de pe front

Pentru prima dată, un elicopter a fost achiziţionat cu fonduri strânse prin UNITED24. Aceasta este o iniţiativă globală a preşedintelui Volodimir Zelenski în sprijinul Ucrainei.

Elicopterul MI-2AM-1 costă peste 23 de milioane de grivne şi îi va evacua pe cei grav răniţi de pe câmpul de luptă. Accelerează până la 200 km / h şi acoperă distanţe de până la 600 km. Acest lucru este extrem de important atunci când fiecare minut contează.

Rachetă a Kievului împotriva maşinii locotenent-colonelului Olga Kursa, numită „doamna moarte”

Un comandant rus, care se mândrea că îi plăcea să ucidă ucraineni, a fost ucis într-un atac cu rachete al forţelor aeriene de la Kiev. Locotenent-colonelul Olga „Kursa” Kachura, în vârstă de 52 de ani, prima femeie ofiţer rusă care a murit în războiul din Ucraina, a fost colonel într-o divizie de artilerie cu rachete din Republica Populară Doneţk, acuzată că a bombardat civili. Ea a murit pe loc când o rachetă ucraineană a lovit maşina pe care o conducea în oraşul Horlivka, din regiunea Doneţk. Moartea sa a fost anunţată pe Telegram de primarul din Goro’wka, Ivan Prikhodko. Născută în Ucraina, a fost de partea separatiştilor din Doneţk. Până în 2011, Kachura a servit în poliţia ucraineană ca locotenent-colonel. Dar în 2014 s-a alăturat separatiştilor pro-ruşi din auto-numita Republică Populară Doneţk. Ucrainenii o considerau o trădătoare şi, în lipsă, a fost condamnată la 12 ani de închisoare. Vladimir Putin a semnat decretul pentru acordarea ofiţerului titlului de Erou al Rusiei „pentru curajul şi eroismul arătat în îndeplinirea sarcinii militare”.

Şeful NATO: Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment al Europei de la al Doilea Război Mondial 

Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, iar Rusiei nu trebuie să i se permită să câştige, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters. 

 

Pentru a împiedica Moscova să reuşească, NATO şi ţările membre ar putea fi nevoite să continue să sprijine Ucraina cu arme şi alte tipuri de asistenţă pentru o perioadă lungă de timp, a spus Jens Stoltenberg.

 

„Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu reuşească”, a declarat Stoltenberg într-un discurs susţinut în Norvegia, ţara sa natală.

 

El a spus că ceea ce Moscova numeşte o „operaţiune militară specială” este de fapt un atac la adresa actualei ordini mondiale. Stoltenberg a declarat că alianţa trebuie să împiedice extinderea războiului. 

 

Zelenski vrea să discute cu liderul chinez Xi Jinping pentru a contribui la încheierea războiului 

Într-un interviu acordat South China Morning Post, liderul ucrainean Zelenski a îndemnat China să îşi folosească influenţa politică şi economică uriaşă asupra Rusiei pentru a pune capăt luptelor. 

 

Serviciul Frontierei de Stat a reţinut peste 6.400 de bărbaţi în vârstă de recrutare care încercau să fugă din Ucraina, începând cu 24 februarie

 

Indivizii arestaţi au prezentat documente false, s-au ascuns în mijloace de transport şi au încercat să mituiască poliţiştii de frontieră, potrivit unui comunicat din 3 august emis de organele de frontieră ucrainene. 

 

Cel puţin 2.400 dintre ei au fost arestaţi la trecerea prin controlul paşapoartelor, în încercarea de a părăsi ţara. 

 

Poliţiştii de frontieră ucraineni au refuzat mită totalizând 3,5 milioane de grivne (circa 95.000 de dolari). 

 

O parte din fonduri vor fi folosite pentru sprijin militar. Potrivit publicaţiei Sky News, ministrul de finanţe Nadim Zahawi a susţinut decizia de a aloca finanţare pre-export pentru Ucraina prin intermediul agenţiei de stat UK Export Finance (UKEF).

Din aceste fonduri, 2,3 miliarde de lire sterline urmează să fie utilizate în scopuri de apărare. Restul de 700 de milioane de lire sterline vor fi acordate companiilor care îşi declară disponibilitatea de a ajuta Ucraina în reconstrucţia postbelică.

 

Urgenţa sanitară devine tot mai gravă în Ucraina 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că Ucraina se confruntă cu o urgenţă sanitară tot mai gravă. Au avut loc 434 de atacuri asupra spitalelor din ţară, din cele 615 atacuri de acest fel raportate în acest an la nivel mondial, scrie Reuters.

 

Coordonatorul de urgenţă al OMS pentru Ucraina, Heather Papowitz, a declarat că echipele de asistenţă medicală din multe zone s-au obişnuit să lucreze cu „rachete la ferestre”. 

 

60 de rachete Grad au fost lansate de ruşi în Nikopol  miercuri noaptea

Armata bielorusă e la încălzire

 

Unităţi ale Forţelor Armate ale Republicii Belarus îndeplinesc sarcini de întărire a protecţiei pe secţiunea de graniţă cu Ucraina în regiunile Brest şi Gomel.

 

Ministrul de Interne: Doar 30% din şcolile ucrainene sunt pregătite pentru deschiderea noului an şcolar

Ministrul de Interne Denys Monastyrskiy a declarat într-un discurs televizat că este puţin probabil să fie reluate cursurile şcolare pe teritoriile ucrainene din apropierea zonelor de război. În prezent, autorităţile inspectează starea de pregătire a şcolilor din vestul Ucrainei. Şcolile din mediul rural sunt mai puţin pregătite pentru reluarea cursurilor din cauza lipsei de adăposturi. 

Eugene Czolij, Preşedintele Congresului Mondial al Ucrainei: Este timpul să oprim Rusia

Guvernator: Rusia a bombardat regiunea Sumî de 55 de ori pe 3 august

Potrivit guvernatorului regiunii Sumi, Dmytro Zhyvytskyi, Rusia a atacat comunităţile din Yunakivka, Myropillia şi Krasnopillia. Guvernatorul a raportat daune asupra locuinţelor private şi infrastructurii civile  din comunitatea Krasnopillia. Nu sunt înregistrate victime.

Armata ucraineană a distrus un postul inamic de comandă  şi a lovit două fortăreţe din sudul Ucrainei

Comandamentul Operaţional „Sud” a raportat că forţele ucrainene au ucis 31 soldaţi ruşi  şi au distrus un tanc T-72, două lansatoare de rachete, un obuzier „Msta-B” şi unul „Gvozdika”, o dronă şi trei vehicule blindate. Forţele aeriene ucrainene au atacat şi două fortăreţe ruseşti din districtele Blahodatne şi Pravdyne.

Senatul din Congresul american a votat aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

95 de senatori au votat pentru includerea Suediei şi Finlandei în NATO. Un singur senator a votat împotriva aderării pe 3 august, potrivit New York Times. SUA este a 23-a ţară care a ratificat extinderea NATO din cei 30 de membri ai alianţei militare de apărare.

Zelenski numeşte „dezgustătoare” cooperarea  dintre fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, şi dictatorul Rusiei, Vladimir Putin 

Preşedintele Volodymyr Zelensk a spus în discursul său nocturn din 3 august că „este pur şi simplu dezgustător când foşti lideri ai statelor puternice cu valori europene lucrează pentru Rusia, care luptă împotriva acestor valori”.

Remarca preşedintelui s-a adresat probabil recentei vizite în Rusia a fostului cancelar german Gerhard Schroeder, unde s-a întâlnit cu dictatorul rus Vladimir Putin şi ar fi discutat despre negocierile dintre Rusia şi Ucraina.

Rusia intenţionează să deschidă magazine scutite de taxe pentru diplomaţi şi familiile acestora 

Rusia lansează mai multe magazine scutite de taxe, accesibile doar diplomaţilor, angajaţilor ambasadelor, consulatelor, organizaţiilor internaţionale şi familiilor acestora 

Magazinele se vor deschide la Moscova şi Sankt Petersburg cu preţuri afişate în ruble, dolari americani şi euro şi vor fi operate de ministerul rus de Externe şi de o altă entitate locală aleasă în cadrul unui concurs. Ideea seamănă cu cea a magazinelor Beriozka, magazinele de stat din URSS la care aveau acces doar turiştii  cu valută străină. 

Kuleba: Alte nave ucrainene cu cereale sunt pregătite să plece

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat pe Twitter că navele ucrainene vor ajunge la clienţii străini şi vor ajuta la prevenirea foametei dacă „Rusia îşi va respecta angajamentele.

Estonia va ajuta la construirea unei grădiniţe în regiunea Jytomyr

Preşedintele Volodymyr Zelenski a anunţat proiectul de construire a  grădiniţei în cadrul Planului de Recuperare Rapidă în discursul său de seară din 3 august. Viitoarea grădiniţă este unul dintre cele 15 obiecte oferite guvernului estonian pentru a ajuta la reconstruirea Oblastului Jytomy.

Gazprom refuză să recupereze turbina pentru gazoductul Nord Stream 1

Turbina a fost reparată în Canada la unităţile companiei germane de inginerie Siemens. Canada a permis recent companiei să ocolească sancţiunile occidentale şi să trimită turbina înapoi în Germania.

Cu toate acestea,  Gazprom refuză să o ia înapoi, argumentând că Siemens şi-a încălcat obligaţiile contractuale şi că livrarea turbinei ar prezenta un risc de sancţiuni suplimentare. Rusia este acuzată că a tăiat aprovizionarea cu gaze prin Nord Stream pentru a şantaja şi intimida Europa. Între timp, Congresul Mondial ucrainean dă în judecată guvernul canadian pentru livrarea turbinei, acuzându-l de încălcarea sancţiunilor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/a59f0504-64b2-4d8f-ad35-a53af54ce37b.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/a59f0504-64b2-4d8f-ad35-a53af54ce37b-300x300.jpgrootstireaUncategorised
UPDATE 23:13 Ruşii ratează ţinta În timpul zilei de astăzi, ruşii au deschis focul de trei ori: de la un lansator de grenade şi dintr-un mortar. Atacul a vizat comunitatea...