ONU va înfiinţa o misiune de anchetă privind atacul asupra închisorii în care au murit cel puţin 50 de prizonieri ucraineni, potrivit CNN.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că ONU încearcă să înfiinţeze o echipă de anchetă pentru a studia atacul asupra unui centru de detenţie care s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi şi zeci de răniţi printre prizonierii de război ucraineni.

Atât Rusia, cât şi Ucraina au solicitat o anchetă privind atacul, a declarat Guterres reporterilor la New York. El a adăugat că regulile impuse de grupul de experţi vor trebui să fie acceptate de Rusia şi Ucraina înainte ca misiunea de anchetă să înceapă.

Guterres a mai spus că echipa nu va face o investigaţie penală, adăugând că ONU caută „membri independenţi”.

Rusia a invitat anterior experţi de la ONU şi de la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să efectueze o „anchetă obiectivă” cu privire la moartea prizonierilor ucraineni deţinuţi în închisoarea Olenivka din regiunea Doneţk, potrivit unei declaraţii de sâmbătă a Ministerului rus al Apărării.

Cu toate acestea, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a anunţat pentru CNN că „cererile sale de acces” la locul respectiv nu au fost aprobate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
ONU va înfiinţa o misiune de anchetă privind atacul asupra închisorii în care au murit cel puţin 50 de prizonieri ucraineni, potrivit CNN. ...