”Mort ai fost şi te-am aflat”, o parafrază după Luca, 15:24 (”căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit”), e titlul unui articol poate prea elogios, pe care Cristina Bogdan l-a scris asupra activităţii mele de investigaţii a crimelor comunismului, după ce am inaugurat prima mea expoziţie de ”icoane” de la Museikon (Alba Iulia), în care am folosit multe din cuiele găsite în mormintele de la Periprava. De aceea, reproduc din el ceea ce nu mă priveşte pe mine, ci îi priveşte pe morţii găsiţi aici şi explică, mai bine decît mine, prea implicat (sentimental, în primul rînd), sensul acestor descoperiri. Care par unora nelalocul lor sau nesăbuite, alţii le privesc cu admiraţie, pe mulţi nu-i interesează. Pe mine m-a interesat însă îndemnul (mai degrabă canon), pe care mi l-a dat părintele Iustin Pîrvu, înainte de a se urca la cer: ”nu te gîndi vreodată să renunţi, la ceea ce Dumnezeu ţi-a dat să faci!”

Cristina Bogdan, vorbind despre ”morţile” pe care le⁠-⁠am scos la lumină, în ultimele aproape două decenii, spune că ”indiferent de natura lor, au anumite lucruri în comun. Toate au fost sfîrşituri violente, nemeritate şi nejustificate, iar victimele nu au avut parte de judecată şi nici de o înmormîntare creştinească. Mormintele săpate în grabă, prin păduri, rîpe şi locuri greu accesibile, pentru a camufla aceste crime”, au devenit în toţi aceşti ani terenul meu ”predilect” de cercetare, ”o arheologie a crimelor comunismului din spaţiul românesc”, făcută nu doar „săpînd” prin arhive şi ascultînd cu atenţie istorii orale, ci ”scormonind de⁠-⁠a dreptul în măruntaiele pămîntului”. Ce spune doamna Bogdan în continuare e mai cumpănit decît aş fi spus-o eu: ”Condamnaţi la moarte şi, implicit, la uitare, prin tăinuirea corpurilor însîngerate, martirii au fost recuperaţi şi integraţi în poporul pierdut sintagma pe care eu o folosesc adesea – n.n.) De fapt, au fost aduşi la lumina zilei şi a istoriei, pentru a li se ridica un monument, o formă de amintire şi de pomenire. Poporul pierdut şi⁠-⁠a făcut simţită prezenţa pentru a ne ajuta să înţelegem cît de mult ni s⁠-⁠a luat cu forţa, la cîte am renunţat din frică, cîte am pierdut prin uitare, ignoranţă, spaimă sau nepăsare. Vocile tăcute ale celor ucişi, chipurile lor şterse, strînse într⁠-⁠o mînă de oseminte, au strigat despre cît de multe avem de recuperat. Poporul pierdut? Cel ascuns în grabă, noaptea, pe furiş, în lumile subpămîntene, sau noi, cei care încă nu ne⁠-⁠am recuperat memoria şi înaintaşii, lăsîndu⁠-⁠ne înghiţiţi de⁠-⁠un ocean de uitare?”

Pe mine mă apucă cînd o furie rece şi neputincioasă, pe timpurile pe care trăim şi în care nu ne preţuim cum se cuvine înaintaşii, cînd o încredere neţărmurită, în viitorul acestui neam oropsit, cînd ating osemintele celor morţi. Oscilez între aceste două stări,  cînd simt, cu degetele, văd cu ochii, cît de mare şi de puternică a fost coloana vertebrală a poporului român, chiar şi în anii comunismului – fiecare mort din ţărîna Peripravei e şi el o vertebră a ei. Acum, i s-au mai adăugat şapte.

Cu totul, am găsit pînă acum, fără aceştia care încep să iasă la iveală de azi dimineaţă, 64 de morţi, foşti deţinuţi. În registrele de stare civilă din comuna C.A. Rosetti, de care ţine Periprava, sînt înregistraţi 104 morţi îngropaţi aici, alţi 20 de morţi ai lagărului fiind îngropaţi la Tulcea sau Chilia, după ce au sfîrşit în spitalele de acolo. Ce să mai spun, în această stare de furie şi euforie în care mă aflu, decît că tot ce se întîmplă în politica românească, mi se pare de aici, de la Periprava, doar un spectacol jalnic şi patetic?

Nici în acest an, eforturile mele şi ale bunilor mei prieteni arheologi Gheorghe Petrov, Gabriel Rustoiu, Horaţiu Groza şi Paul Scrobotă, secondaţi de Ramona Mocanu, de la Muzeul din Vaslui şi de Gabriel Cristea (fost poliţist criminalist din Tulcea, care după ce s-a pensionat, ne însoţeşte ca voluntar, după ce prima oară a venit aici ”la serviciu”) n-au fost sprijinite de ”stat”. Statul nu e implicat deloc, în acţiunea de descoperire a victimelor, pe care de fapt el însuşi le-a produs (chiar dacă într-un trecut puţin mai îndepărtat şi cînd avea o altă formă de guvernare).

La Periprava, guvernul este de fapt o entitate absentă. O absenţă vinovată, iar acum complice la crimă, prin tăcere şi inacţiune. Şi, ca o altă dovadă în plus a continuităţii între comunism şi această veşnică şi nesfîrşită tranziţie, e şi faptul că săpăturile noastre sînt sprijinite de Fundaţia ”Doina Cornea” şi de fiul acesteia, Leontin Iuhas, care o conduce – şi care este alături de noi, la Periprava. Fundaţia ”dirijează” donaţiile pe care zeci şi zeci de români cu suflet le fac, pentru săpăturile noastre. Ei sînt singurii finanţatori ai acţiunilor noastre – de pildă. Familia Iancu din Petroşani care ne-a trimis 300 de lei, sau un ţăran din Lunca Mureşului, care ne-a transferat prin bancă 50 de lei, ”pentru adevăr”. Şi mulţi alţii.

Guvernul, Parlamentul, ca să nu mai pomenesc de Dealul Cotroceniului, pare că n-au habar de ceea ce găsim noi aici, dar toţi ştiu de fapt foarte bine – şi nu fac nimic. Acestea sînt, de fapt, ”dulapurile” în care, simbolic, îşi află locul toate scheletele pe care le găsim. Oricîte ”muzee ale comunismului” ar anunţa statul că face, ele sînt ”suflete moarte”, în absenţa victimelor. Iar marea noastră victorie, ca şi a celor morţi, e că i-am aflat – oricît de deranjant şi ”incorect politic” e pentru unii. Şi îi vom găsi, şi-n continuare.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/comentariu-marius-oprea.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/comentariu-marius-oprea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
”Mort ai fost şi te-am aflat”, o parafrază după Luca, 15:24 (”căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit”), e titlul unui articol poate prea elogios, pe care Cristina ...